Domnişoară Codruţa Kovesi,

Nu cred că am avut pînă acum prilejul de a vă declara neţărmurita admiraţie pe care v-o port de foarte multă vreme încoace. Adică încă de la desemnarea dumneavoastră în fruntea instituţiei pe care evident că (aproape) tot românul o consideră ca fundamentală pentru victoria Revoluţiei, care, fiind un proces de durată, nu o întîmplare-blitz, se pare că mai are nevoie de ceva secole pînă să izbîndească pe deplin. Aşadar, desemnarea dv. ca, pardon, cap al luptei împotriva corupţiei de toate felurile şi calibrele m-a făcut fericit. Deja vedeam/auzeam zăngănit de cătuşe mai ceva ca în visurile (ptiu! era să scriu erotice) eroice ale celeilalte Jeanne d’Arc de Dîmboviţa, doamna Monica Macovei, şi mă gîndeam că trebuie să fiu încă mai fericit fiindcă m-am retras din politică încă de acum vreo 16 ani, iar afaceri n-am avut niciodată, de nici un fel, nici măcar la nivel de A.F., ceea ce mă face oarecum inadecvat pentru preocupările instituţiei pe care o conduceţi şi ale dv. personal. Iar ca profesor, dacă tot n-a fost să fie să iau şpăgi, iar de meditaţii n-am nici timp, nici chef (în fond, ce mama dracului aş face cu, să zicem, şapte case cumpărate din meditaţii!?), pot dormi cît se poate de liniştit, ba şi să reflectez, înainte de a cădea în somn adînc, la cît de cretini trebuie să fie acei elevi care copiază, deci fură, la lucrările banale pe care li le dau şi la care oricum le pun note enorme. Nu-şi dau ei, oare, seama că dacă te înveţi încă din adolescenţă cu furtul, cînd o să fii mare n-o să te mai poţi opri (pe principiul azi ou, mîine bou) şi o să ajungi să copiezi la examenele de an, apoi la licenţă, după aia la masterat şi în cele din urmă şi la doctorat? Și-atunci nu dă DNA-ul peste tine şi-ţi anulează diploma şi te mai şi pune să dai dracului înapoi toţi banii cîştigaţi pe baza doctoratului fraudulos? Greşesc undeva, mult iubită şi stimată domnişoară Kovesi?

Doru POPOVICI

Fiţi sociabili!