Domnilor ziarişti,

Subsemnatul Cătălin Nechifor, preşedinte al Consiliului Judeţean, precum şi al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, mă declar de două ori mîhnit (cîte o dată pentru fiecare funcţie) de articolaşul publicat în ultimul număr al Jupânului, intitulat „Dialogul fără bani e ca nunta fără lăutari”, în care dv. luaţi în derîdere faptul că eu mă declar deschis la dialog cu primarii care vor să treacă la social-democraţi. Ba mai şi spuneţi că „fără bani, aceştia nu prea vor avea motiv să schimbe partidul”. Ar trebui, mai întîi, să aveţi în vedere că dialogul despre care vorbeam n-are nici o legătură cu politica. Cu domniile lor dialoghez despre fotbal, televiziune, filme, ca băieţii. Faptul că la urmă, cînd dialogul e pe sfîrşite, cîte unul sau altul, de fapt toţi, mă întreabă aşa, într-o doară, dacă aş fi de acord cu înscrierea dumnealor în PSD, nu are de a face cu banii de la Consiliul Judeţean, că mă întreabă în calitatea de şef de partid, nu de CJ. Sau are, dar invers, adică de dat, nu de primit, fiindcă la partid duci bani, nu primeşti. Sînteţi, aşadar, tendenţioşi şi prost informaţi. Iar la urmă, ca să înţelegeţi pe deplin cum stau lucrurile, vă mai spun una tare: se ştie că majoritatea primarilor, de comune mai ales, sînt rockeri. Iar de cînd s-a aflat că eu i-am prezentat pe Nazareth la Bucovina Rock Castle, toţi vor să afle cît mai multe despre ei, mai ales despre Pete Agnew. După cum se prezintă situaţia, cred că la anul Nazareth ar putea să facă un turneu-mamut în judeţ, ca invitaţi ai tuturor primarilor la toate festivalurile: al păstrăvului, al vacilor, al usturoiului, al olarilor, precum şi la toate sfinţirile şi pupările de moaşte. Vedeţi, aşadar, că dialogul despre care pomeniţi este strict cultural, cu trimitere spre latura spirituală. Concluzia se desprinde de la sine: nenumăraţi primari vor trece la PSD din dragoste pentru Nazareth, sătui fiind de Voltaj, Anda Adam şi Şişu, cu care i-au intoxicat guvernările anterioare.

Preşedinte CJ şi PSD, Cătălin NechifoROCK 

 

Fiţi sociabili!