Domnilor viitori pușcăriași,

Fără pic de surprindere am citit articolașul din pagina a 3-a a publicației infame pe care o numiți Jupânu’, numărul de săptămîna trecută, în care în plină pandemie și în plină criză și în plină carantină și în plină etc., domniile voastre, în loc să suferiți alături (mă rog, poate nu chiar alături, ci la distanța socială recomandată de cei la fel de competenți și de inteligenți ca mine, adică 2,5 metri liniari, nu cubi, deși poate că s-ar fi cuvenit dat un ordin și în sensul ăsta, cu volume, dar mai e timp de îmbunătățiri, că carantina-i lungă) de întregul popor român în frunte cu cel mai român dintre români, mult iubitul și stimatul fiu de dac Klaus Werner Iohannis, sub a cărui înțeleaptă îndrumare vom supraviețui pandemiei spre a putea, majoritatea dintre noi, adică voi, să plecăm, adică să plecați, la cules de sparanghel în Germania, deci, în loc să suferiţi v-aţi apucat să minţiţi.

Mai deschid o paranteză și vă spun că dacă ați fi îndrăznit să publicați la Huși (această veritabilă capitală a spiritualității românești) așa un ziar nenorocit ca Jupânu’, ați fi fost de multă vreme luați, legați și condamnați, de v-ar fi prins pandemia în fundul pîrnăii.

Oricum, timpul nu e trecut, și vă promit, așa cum am promis și la spital combinezoane, măști și mănuși, că nu scăpați de pușcărie. Nu știu exact cîți ani, dar sigur va fi dublu, că în stare de urgență pedepsele cresc. Cum pentru ce? Pentru mințit și dezinformat populația. Fiindcă în numărul din Jupânu’ la care mă refer, ziceți că am mințit cînd am spus, pe 2 aprilie, că pe 21 martie spitalul a primit tot ce-i trebuia. Băăă, a primit și a și vîndut la negru o parte din echipament, iar restul l-a furat asistentele, ce, n-ați văzut cum le-a dat în fapt eminentul fofolog, pardon, general Oprea? Cît privește chestia cu băutura care la Vaslui ar fi, cică, tare și de proastă calitate, iar mințiți: proastă era aia de 80 de bani suta. Acu, la 1 leu și 30 de bani e comparabilă cu samahoanca, nătărăilor!

Ministru Nelu Tătaru, ia mai umpleți, măi, paharu’!

Fiţi sociabili!