Domnilor redactori,

Așa da! Se vede că schimbarea de regim v-a luminat nu doar în cuget, ci și în simțiri, astfel încît ceea ce ați scris în ultimul număr al revistei dv., și totodată primul de cînd România a fost izbăvită de Ciuma Roșie, este o relatare cît se poate de corectă a unor evenimente care vor contribui la creșterea nivelului de bunăstare al întregii Bucovine (partea românească, că doar n-o să dăm bunăstarea și la export, în Ucraina!). Mă refer la articolul din pagina 4, intitulat „Bani de la premierul subțirel”, care, la vederea titlului, m-am și gîndit că se referă la bunele mele maniere. N-a fost așa, dar nu-i nimic, mai aveți timp să scrieți și despre astea. Acum, evident că se face referire la fizicul meu de invidiat, numai că, pardon, contextul nu e cel mai fericit. Adică e, dar necesită completări.

Așadar, da, am găsit cele 240 de milioane de euro pentru investiția respectivă, dar nu la buget, că acolo era contabilitate dublă și arăta că e pe zero. I-am găsit pe principiul cobrei. Stați ușor, că vă explic. Mă, voi ați văzut cum cîntă indienii ăia dintr-un fluier și cobra, care părea moartă dar e doar adormită, odat’ se ridică în coadă și începe să-și plimbe capul ăla lat de colo-colo? Ei, tot așa și eu. Nu ca cobra, ca indianu’, bă! Deci: cînd sînt obosit sau plictisit, pun mîna pe mandolină și încep să cînt la ea. Da’ numai muzică de suflet, bă, nu sălbăticii d-alea de le plac la fraieri. Ei, și cum stăteam (așa vine vorba, dar eu de fapt munceaaam ca nebunu’, spre binele patriei și poporului) și mă gîndeam de unde facem noi rost de bani pentru marile lucrări care ne așteaptă (de pildă conductele cu lapte și miere), mi-am zis că n-ar strica să iau nițel mandolina. Ei bine, după nici trei acorduri, d-alea de suflet, așa cum iese cobra din coș la indieni, tot așa au început să izvorască bani din dușumeaua de la sediul guvernului. Milioane și miliarde, deși contabilitatea aia dublă zicea că nu mai e nici un leu.

Așa că de acum înainte ori de cîte ori e nevoie de bani am să o iau în mînă. Mandolina, zic. Și am să cînt pînă ies banii din podea, că din altă parte, de unde? După care îi împart unde e mare nevoie de ei, ca de exemplu la voi, în Bucovina, unde cele 240 de milioane vor fi folosite pentru rețelele de apă și canalizare. Pe lîngă alea de lapte și miere, desigur.

Premierul Șică, cîntînd la mandolina mititică

Fiţi sociabili!