Domnilor redactori,

Subsemnatul, Herr Eduard Rudolf (atenție la scriere, că nu mi-ar plăcea să mă scrieți ca pe renul ăla americănesc) Wendling, primar al comunei Păltinoasa, mă declar parțial lezat de introducerea mea în ultimul număr al săptămînalului Jupânu’, la rubrica „Jupâni de pardon”, dar totuși oarecum satiscăf…, pardon, satisfăcut de faptul că ați schimbat cu acest prilej chiar numele rubricii, făcînd din jupân jupâni, așadar la plural, ceea ce înseamnă că revine mai puțin pardon pe cap de jupân dacă sîntem mai mulți.

Cu toate acestea, plîngerea mea penală la adresa dumneavoastră este în curs de redactare, întrucît mi se pare impardonabil să mă acuzați de toate alea și să nu plătiți. De altfel, daunele pe care am să vi le cer în instanță vor fi suficiente pentru a rezolva chiar problema de la care ați pornit să mă denigrați: lipsa unei școli în satul Țîmpoceni, despre care cu acest prilej tocmai am aflat că face parte din comuna mea, că cînd și cum să mă fi dus pe acolo dacă nici nu știam că există? Iar dacă aș fi știut că există, atunci e clar că m-aș fi dus și aș fi văzut școala și aș fi înțeles că trebuie alta și aș fi cerut bani de la guvern și aș fi primit și aș fi construit școala. Acum, însă, o s-o construiți voi, din daunele pe care am să vi le cer la tribunal, deci puteți deja să vă lăudați că sînteți ctitori ai școlii ăsteia. Iar eu am să o anunț pe Doamna Viorica că nu mai e nevoie de bani de la Guvernul domniei sale și al domniei mele și că școala e ca cînd ar fi gata.

Cît privește veceul despre care faceți vorbire, nici o grijă: o să ordon să se recupereze la demolarea școlii actuale și să fie montat așa, ca un fel de piatră de temelie, la școala cea nouă, ca cînd mai treceți pe aici pentru vreun reportaj să arătați că elevii școlii din Țîmpoceni nu mai fac în buruieni.

Eduard Adolf, pardon, Rudolf Wendling

Fiţi sociabili!