Domnilor redactori,

Citind în numărul de săptămîna trecută al publicației dumneavoastră un articolaș intitulat „Bun pentru psihic și pentru buget”, în care eram citat cu cîteva vorbe (simțite, zic eu) referitoare la măsuri de mare randament și de (sper că nu mă exprim pleonastic) excepțională eficiență pe care noi, aleșii domniilor voastre în funcții de răspundere indiscutabilă, ne-am simțit datori să le luăm, mă văd obligat să vin cu cîteva precizări, spre a evita eventualele nedumeriri ale cititorilor Jupânului.

Încep cu citatul la care făceați trimitere, referitor la dezinfectarea cu hipoclorit a străzilor: „Era o nebunie generală. Nu se dădea numai la noi. Se dădea în toată țara, în toată Europa”. Ei, aici e deja nevoie de olecuță de detaliere: se dădea nu doar în țară și în Europa, ci și pe întreaga planetă, iar dacă ar fi să fim cu adevărat exacți, atunci e indiscutabil că se dădea și în toată galaxia, fiindcă e clar că nu sîntem noi singura planetă unde există viață. De ce se dădea peste tot cu hipoclorit? Simplu: fiindcă defunctul Dan Condrea, artizanul incontestabil al dezinfectantelor românești, a produs și mult (că doar de aia mai erau pe stoc ‘j’ de tone) și bine, fiindcă e clar că nimeni n-a murit otrăvit cu produse Hexi Pharma, cum s-a întîmplat cu spirtul produs de arăboii ăia. Poate și fiindcă hipocloritul era mai slab, știți dv., ca la afecțiuni cardiace: cînd e hipo-tensiune, e mai mică, cînd e hiper-tensiune, e mai mare. De aceea, și noi am dat cu hipoclorit, nu cu hiperclorit!

Pe de altă parte, putem considera că această acțiune a fost totodată și un util antrenament (cu public!) pentru cele aflate deja pe agenda conducerii primăriei pentru următorul mandat, cînd noi, viceprimarii conduși cu înțelepciune de Luminițul de la capătul tunelului, inegalabilul primar Ion Lungu, vom împrăștia an de an, pe toate ulițele, pardon, pe toate străzile urbei, cantități enorme de lapte și miere. Vă comunicăm graficul împrăștierii imediat după alegerile locale.

Viceprimar Andronache Marian, împrăștiind lapte și miere, an de an

Fiţi sociabili!