Domnilor jurnaliști,

Subsemnatul General Ionel Oprea, coordonator/director (cumva temporar sau onorific) al Spitalului Covid-19, pardon, Sfîntul Ioan cel Județean (sau cum s-o fi numind, că m-ați înnebunit cu denumirile astea; la noi, în armeți, i-ai zis „Spitalul Militar” și gata!, ce atîtea fițe!?) doresc să salut cu mîna la chipiu atitudinea domniilor voastre, profund cetățenească, de punere a lucrurilor pe făgașul lor normal, adică așa cum stau lucrurile în toate junglele din lume, implicit și la Suceava.

Așadar, în pagina 2 a ziarului dv. de săptămîna trecută, sub titlul „Leopardul care a sărit gardul”, ați executat o punere la punct exemplară a unui anume doctor Sorin Hîncu, unul din ăia care habar n-au cum stă treaba în teatrele de operațiuni. Că cînd am venit eu la Suceava, asta și era: un teatru de operațiuni, pe deplin comparabil cu celelalte din lumea largă, pe unde m-am luptat eu cu toate molimele din lume, din Zanzibar, Republica Malgașă, Insulele Fiji și Patagonia. Hai, căutați mai atent pe hărți, că le găsiți, poate nu chiar pe toate sub numele astea, că s-or mai fi schimbat de cînd am fost eu pe acolo! Și am mai fost eu și prin Urlați, dar nu-mi mai amintesc exact dacă era o țară sau la țară, că era un riesling pe acoloooo… Să revenim însă la jaguarii, pumele și leoparzii care umplu curtea spitalului  Sfîntul Județean sau cum i-o zice. Deci: Hîncu ăla, care pare soldat neinstruit, se miră ca fraieru’ că de ce am închis eu circulația în fața spitalului. Bine că i-ați spus-o dv. de la obraz: da, curtea spitalului e plină de animalele alea, mai ales leoparzi, care nu doar că sar gardul vopsit exemplar de eminentul zugrav Vasile Rîmbu, dar vin toata ziuă, bună ziuă, să se și adape de la minunata arteziană pornită de instalatorul Rîmbu Vasile, precum și să se vindece de mușcăturile de șerpi, scorpioni și tarantule. Am văzut leoparzi venind șontîc-șontîc și plecînd ca nou-nouți după ce s-au adăpat și tratat la fîntîna instalatorului Rîmbu. Iar cînd plecau de la spital, pe unde o luau toate jivinele alea? Pe stradă, prin fața spitalului. Așa că de aia am închis circulația, ca să nu se întîlnească jivinele cu oamenii nevinovați. Da’ Hîncu ăsta de un’ să știe cum stă treaba cu leopardu’, dacă n-a fost nici în Irak, darămite în Tombuktu?

General Doctor Oprea Ionel, păzindu-vă de leopardul mititel

Fiţi sociabili!