Domnilor Jupâni,

N-aș fi bănuit niciodată că brațul lung al presei este chiar atît de lung încît bate chiar și pînă la New York. Eu, drept să vă spun, dincolo de televiziunile centrale la care apar destul de frecvent (mă bucur că tot domniile voastre ați sesizat și bucata aia de timp în care am cam lipsit de pe sticlă, de unde trag concluzia logică, pardon, că tare vă interesează aparițiile mele în care spun lucruri pline de miez), mai am și una locală la care tare mă uit cu drag cînd vin acasă, Plus TV îi zice, și care prezintă cît se poate de obiectiv, de imparțial și de prompt cam tot ceea ce fac eu bine, adică tot ceea ce fac eu ca politician. Ideea e că pînă acum nu-mi amintesc să fi primit reproșuri nici de la Antena 3, nici de la România TV, nici de la Plus TV, cele mai bune posturi de televiziune din țară, de pe continent și probabil și din galaxia asta, uneori prea mică pentru oamenii mari care (unii, nu toți) sîntem. Dar nici elogii ca-n ultimul număr din Jupânu’ zău că nu-mi amintesc să fi primit de la presa românească, ceea ce înseamnă că și dumneavoastră ați înțeles în sfîrșit care politicieni sîntem cu adevărat importanți și valoroși.

Mă simt totuși obligat să vă rog să veniți cu o rectificare, de fapt mai multe, întrucît în textul adiacent fotografiei cu mine și cu ambasadorul Jinga s-au strecurat cîteva inexactități. Așadar, nu mă interesa Harrison Ford, ci doar un Ford model 2019, pe Jinga întrebîndu-l dacă nu se fac reduceri în perioada asta. Nu mă interesa nici Bradley Cooper, ci Lee Cooper (oți fi avut paraziți la înregistrare, că dacă scoți Brad, rămîne ley cooper, care de fapt se pronunță ca Lee Cooper, iar asta e clar că v-a derutat), cît despre Lady Gaga, da, despre ea chiar era vorba, numai că am rezolvat: i-am lăsat lui Jinga un ou închistrit să i-l dea cînd o s-o întîlnească, precum și o invitație la Plus TV, la emisiunea de folclor, poate o găsi vreo melodie de-a noastră, bucovineană, care să o inspire.

Ștefan Alexandru Băișanu

Fiţi sociabili!