Domnilor Jupâni,

Subsemnatul Tudor Popovici, cititor fidel al revistei dv., inclusiv online (atunci cînd vă amintiţi s-o introduceţi, dar şi cînd pot eu să intru pe rahatul ăla de net pe care îl am la Portsmouth, G.B., da, da!, au şi ei chestii de rahat), precum şi fotograf ocazional pentru o altă rubrică din revistă (pe care o scrie unul mic şi negru), pentru care sper că în următoarele două numere voi furniza niscai fotografii de la concertul Deep Purple, vă rog să inseraţi în rubrica asta (că în alta sigur nu m-ar lăsa titularul) niscai impresii de călătorie de săptămîna trecută, de pe ruta Londra-Paris-Bucureşti, nu de alta, dar poate pe vreun cititor îl furnică să calce pe unde am călcat eu şi o să acţioneze tot ca mine, ceea ce ar putea să-i fie fatal. Lăsăm Londra deoparte, că acolo treaba merge bine, cel puţin de pe la 1300 şi ceva. Paris: un loc minunat, teoretic, unde între avioane, adică vreo 12 ore de noapte, m-am gîndit să calc şi eu pe unde calcă tot turistul. Adică Arcul de Triumf, Champs Elysées şi Tour Eiffel. Ar fi fost chiar frumos dacă n-aş fi fost acostat, cam din metru în metru, de cerşetori. Echipaţi regulamentar, cu cîte o cană în mînă, în care eram rugat, într-un fel de franceză, să bag banu’. Nebăgîndu-l, auzeam în urmă cum mă băgau ei. Pe la al 192-lea, n-am mai rezistat şi i-am zis ăluia în română: „Cere, mă, pe româneşte, poate mă convingi”. S-a holbat, dar, cu nervii mai căliţi decît ai mei, a continuat în „franceză”, sau ce-o fi fost. Ideea e să evitaţi zona aia, poate şi Parisul în general. Eventual şi toată Franţa, în special. Bucureşti: la Gara de Nord am găsit automate de bilete. La casă nu se eliberează bilete pentru studenţi în străinătate, că poate om fi trădători de neam. La automat, da! Bagi codul de student şi-ţi dă biletele… ăăă, …pardon: plăteşti două (că eram cu o colegă), iese diferenţa pentru două, dar… un singur bilet. O iei la rînd: o casieră, apoi şefa ei, apoi şefa de tură. Nu par să priceapă că am fost furat. De ei. De CFR. Am cerut fie banii furaţi, fie o hîrtie, ceva, cu ştampilă. Nu se poate. Mint. Am luat biletul şi l-am vîndut altcuiva! Aşa zic toate cucoanele alea. Ştiţi care-i culmea? Că în apropiere de Ploieşti, m-a sunat una să-mi zică că am avut dreptate: se tipăriseră două, se eliberase unul. Ideea e că decît să iei de la automat, mai bine iei de la casieriţă. Dar şi mai bine e să nu iei deloc de la Bucureşti.

Dragi cititori-turişti, evitaţi Champs Elysées şi Gara de Nord!

 

 

Fiţi sociabili!