Domnilor jupâni,

Subsemnații, secretar de stat Andra Costache și subsecretar (vă rog frumos, fără glume d-alea de autobază cu „care-i secretar și care-i sub secretar?”!) de stat Radu Lebădă, ne exprimăm nedumerirea în legătură cu articolașul publicat de dv. în numărul de săptămîna trecută („Caii de la Lucina, admirați de lebede”) în care, lesne de priceput, lebăda în cauză sînt chiar eu, Radu Lebădă, deținător al ditamai funcției, după cum se știe. Nu are sens să amintesc că după ce am să vă reclam la Consiliul pentru Combaterea Discriminării veți avea mult și bine de plătit pentru făcut mișto de numele unui om nevinovat, adică tot eu.

Cît privește conținutul de fond al articolașului, nu vedem de ce bunele noastre intenții sînt luate în derîdere, fiindcă orice proiect prin care se aduc bani și se creează imagine e binevenit. Așadar, ce nu vă convine la programul nostru? Că cînd am zis „inițierea unui proiect”, treaba era ca și făcută, din moment ce studiile de prefezabilitate și fezabilitate sînt ca și achitate, pardon, ca și întocmite. Și, se știe doar, cînd fezabilitățile astea sînt finalizate, lucrarea e ca și terminată. Cum, care lucrare? Asta, de care vorbim: transformarea hergheliei într-o atracție turistică. Cum adică asta și este, ba încă de zeci de ani!? Păi atunci de ce noi nici n-am auzit de ea pînă acum? Fraierilor, păi răspunsul l-ați dat tot voi, nițeluș mai jos, unde ați scris că, pardon, Consiliul Județean Suceava „caută o firmă care să facă documentația pentru reabilitarea Centrului de Informare și Promovare Turistică”! Păi vedeți de ce e nevoie de informare turistică? Ca tot omul să afle de Lucina, de exemplu.

Așa că, datorită ziarului vostru, am mai pus de un proiect: de întocmit studiile de pre și de fezabilitate pentru centrul ăsta. Iar cînd or fi gata toate cele patru studii, să vedeți năvală pe minunatele voastre plaiuri, de n-o să mai știți pe unde să-i cazați și ce să le mai arătați. Dar stați liniștiți, noi aici vom fi pe veci stăpîni ai fezabilităților, așa că vom face cîndva și studiul referitor la pescuitul păstrăvului în rîuri de lapte. Și al știucii în cele de miere.

Andra Costache si Radu Lebădă, secretar și sub secretar de stat (nu de muncit)

Fiţi sociabili!