Domnilor Jupâni,

Subsemnatul Ioan Stan, preș. al Organizatiei Județene a PSD, mă văd obligat să aduc niște clarificări în legătură cu articolul dv. din pagina a treia a numărului precedent, intitulat „Viorica pentru noi este Ion Iliescu 2!”. Șirul interminabil de greșeli din cuprinsul articolului mă face să cred că ori erați beți cînd l-ați scris, ori veniserăți de la Neversea, deci drogați. E de luat în calcul și varianta că v-a bătut soarele-n cap, că cînd scrii pe căldura asta se mai întîmplă. Iar voi parcă scrieți mereu pe căldură, ha, ha, ha, v-a plăcut gluma, nu? Așadar, prima greșeală este chiar în titlu, fiindcă, în realitate, versurile care s-ar potrivi situației actuale sînt „Iliescu pentru noi / Este Viorica doi”, că se ia după care-i mai bun, iar Doamna Viorica, această veritabilă lumină de la capătul tunelului, nici nu poate fi comparată cu domnul Nea Nelu. Nu intru în detalii, că și domnul Nea Nelu are merite, măcar ăla că l-a adus la noi pe Michael Jackson, dar ce, în guvernarea doamnei Viorica n-a venit Bon Jovi ăla, de-a trebuit să lăsăm larg deschise porțile Parlamentului, ca să intre toți fanii care n-au avut bani de bilete, adică miniștri, deputați, senatori și rude de-ale acestora (doar pînă la gradul IV, să ne-nțelegem!)?

Cît privește povestea cu primarul ăla care cică ar fi zis prin stație nu știu ce, de bine, despre Doamna Viorica, iar drept urmare l-au înjurat ceilalți șoferi, adevărul e că omu’ a zis de bine despre Fifor, Tăriceanu, Pleșoianu, Teodorovici etc., și de aia a fost înjurat. Despre Doamna Viorica dacă ar fi zis, cred că ar fi fost detectat prin mijloace specifice și oprit în trafic pentru a fi pupat și încur…ajat, inclusiv de turiști veniți din Suedia, cu mașini înmatriculate acolo.

Așa că nu mai incitați la ură împotriva viitoarei doamne Președinte a României, că după alegeri n-o să vă ajungă spațiul ziarului pentru a vă cere scuze.

Senator Ioan Stan, preș. județean al PSD,

Pîn’ la alegeri cît mai e?

Fiţi sociabili!