Domnilor de la „Jupânu`”,

Noi, cu toții reprezentanți ai Partidului National Liberal, ne declarăm totala dezaprobare față de maniera absolut tendențioasă în care, în numărul de săptămîna trecută al revistei Jupânu’, prezentați momentul de-a dreptul isteric, pardon, istoric pe care l-a reprezentat vizita la Suceava e eminentului om politic, adevăratul far călăuzitor al nației române, fiul de dac Klaus Werner Iohannis, aflat la cumpăna dintre primele sale două mandate de președinte al Germaniei, pardon, României. Nu, nu e greșeală, fiindcă pe durata celui de-al doilea mandat, ne gîndim să schimbăm un pic legislația, în sensul că cînd vom conduce noi, liberalii, țara asta („România lucrului bine făcut”, cum o numea genialul nostru conducător, care, însă, prins cu vizitele externe, cu schiatul și cu tenisul, n-a prea avut cînd să o și facă astfel, așa că are nevoie de încă un prim mandat și apoi de alte vreo paișpe, dacă-i dă Dumnezeu zile cîte merită) vom trece în Constituție prevederea că dacii ori săsălăii au dreptul să aibă cîte mandate vrea mușchii lor și ai Securității. Astfel, domnul dac Klaus, împreuna cu noi, liberalii, desigur, va putea și să curețe țara, pas cu pas (cum zicea tot domnia sa în această superbă metaforă) de toți ciumații roșii, dar și să facă, după cum însuși domnia sa s-a exprimat pe gura proprie chiar aici, la Suceava, autostrada care să-i permită să ajungă de la Suceava la București cît ai zice „a-u-to-stra-dă”, deci în numai vreo 12 – 14 ore (că cam atît îi trebuie domnului actual și viitor președinte să pronunțe acest cuvînt în limba pe care aproape că o stăpînește, româna). Na, că ni se termină spațiul alocat și încă n-am apucat să spunem ce ne-a supărat de fapt în Jupânu’, dar sîntem siguri că știți și singuri. Așa că în numerele următoare, așteptăm să prezentați așa cum se cuvine atît activitatea domniei sale, cît și a noastră, a tuturor liberalilor. Și nu-l uitați, vă rugăm, pe dl. Șică care ar fi putut fi și el un far, dacă avea cu vreun metru mai mult. Așa, însă, rămîne ca distinsul fost viitor premier să fie un fel de lanternă, de chibrit, oricum, tot lumină face.

Liberali suceveni, visînd frumos în pragul ierni(i)

Fiţi sociabili!