Domnilor,

Constat, fără să mă mire cîtuşi de puţin, că sînteţi din ce în ce mai ireverenţioşi, ca să nu spun de-a dreptul obraznici. Aţi ajuns practic să mă urmăriţi pas cu pas. Ba şi vorbă cu vorbă, din moment ce mă citaţi aproape fidel, deşi evident că tendenţios şi, desigur, rupt de context, aşa cum procedează toţi pseudoziariştii. De pildă, ziceţi că cam ce-ar fi putut răspunde Vosganian ăla la o întrebare referitoare la „strategia de susţinere şi de relansare economică a judeţului Suceava”? Aşa şi este, că cînd întreb eu, ăilalţi rămîn muţi şi evident că nu răspund nimic. În loc să faceţi miştoul ăsta de doi bani, corect era să subliniaţi eforturile pe care le facem noi, cei din opoziţia la propria guvernare (dacă n-aţi înţeles cum e chestia asta, vă explic într-o zi cînd primesc lumea în audienţă la biroul meu parlamentar din circumscripţia…aaa, …ăăă…, aşa: Vicov îi zice, să nu uit cînd m-oi mai duce p-acolo, prin 2016, că ăla e an electoral, nu?), pentru ca judeţul, deci şi ţara, să meargă bine şi la vară să fie cald. Măcar în direcţia asta să fi auzit/citit un cuvînt de bine de la voi, că cald ca vara trecută n-a fost de mult, deci se vede că am muncit, că, adică, am pus mîna pe treabă. Iar dacă Vosganian ăla al vostru (sau al nostru!?, las’ că mă interesez şi vă spun exact al cui este) n-a fost în stare să răspundă, vă dau eu soluţia: strategia de susţinere economică a judeţului e foarte simplă, iar relansarea e ca cînd ar fi fost deja făcută. Aşadar, nu trebuie decît să păstrăm, conservăm, cultivăm şi exportăm datinile, tradiţiile şi obiceiurile noastre strămoşeşti. Mi-a spus mie însuşi domnul Ponta, strategul suprem al relansării economice pe baza scumpirii benzinei prin ieftinirea petrolului (sau invers), că anul care vine va cunoaşte o cerere la export de datini, tradiţii şi obiceiuri de nu s-a pomenit. Atît doar: să avem mare grijă să nu le consumăm pe toate acu’, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, cu care prilej mulţumesc la fel, sănătate şi bucurie. 

Deputat Ovidiu Iane, cultivînd tradiţii, nu banane

 

Fiţi sociabili!