Doar Zombies, fără „The”!

În anii de glorie ai fenomenului „beat”, adică în prima jumătate a anilor ’60, printre nenumăratele grupuri care au luat ființă în Marea Britanie se numără și „The Zombies”. Un grup destul de bleg, de monoton, pentru care n-am făcut niciodată o mare pasiune, însă condus de un muzician cu adevărat excepțional, Rod Argent, care în cariera-i solo, desfășurată în paralel, a produs prin anii ’70 niște bijuterii precum „Hold Your Head Up” ori „God Gave Rock and Roll to You”, pe care le ascult și azi cu mare plăcere. În treacăt fie spus, grupul Zombies încă există, ba face și turnee, aflîndu-se chiar în aceste zile într-unul prin SUA!

Mi-am adus aminte de ei cu totul întîmplător, urmărind pe ecranul televizorului o emisiune (ați înțeles, cred, că iar vorbesc despre tragerile loto, mutate de curînd de la TVR la RTV) în care au apărut, în trei ediții consecutive, în decurs de două săptămîni, niște personaje presupuse a avea ceva legături cu muzica, dar pe care le credeam moarte și-ngropate (muzical, desigur) definitiv și iremediabil. Adică niște zombies, fără majusculă și fără „the”! Cronologic, prima panaramă a fost una numită Daniela Gyorfi, despre care cei foarte tineri e bine că nici n-au auzit, dar mai ales că nici n-au văzut-o, întrucît operațiile estetice (sute?, mii!?) au lăsat-o finalmente cu niște buze absolut horror cu ajutorul cărora face doar playback pe niște manele cu iz grecesc. A apărut apoi o bandă-ntreagă de zombies, de te mirai că mai pot deschide gura pentru a vorbi… cît despre cîntat, lăsați! Noroc că ăia din studio au pornit CD-ul întocmai și la timp, ba chiar mai repede decît era prevăzut, astfel încît primele bătăi de tobă l-au prins pe baterist… încă pe drumul spre tobe, timp în care prezentatoarea (și asta tot o panaramă cu pretenții de guristă, adică de cîntăreață!) tocmai mugea ceva despre „muzica live!”. A fost și un al treilea caz, numitul Trăistariu, văcarul supărat pe sat, care însă între timp cică s-a răzgîndit și vrea iar la Eurovision. El zice că-i viu, da’ cine poa’ să-l creadă!?

Fiţi sociabili!