Doamnelor şi domnilor guvernanţi, parlamentari etc.,

Prin etc. înţeleg în titlul de azi oamenii care lucrează (sau nu prea, de la caz la caz) în tot ceea ce înseamnă Justiţie, cu sensul de a face dreptate, de a îndrepta nereguli grave, în ultimă instanţă de a pedepsi. Vedem cum de cîteva luni încoace întregul sistem este blocat de activităţile penale ale aleşilor noştri de toate nivelurile, derulate pe parcursul a vreo 25 de ani şi ceva (că doar Hrebe, de exemplu, nu s-o fi apucat de jaf spre sfîrşitul anului trecut…), timp în care noi, ăia care îi alegem, ba îi mai şi plătim, o luăm în bot de dimineaţă pînă seara, indiferent unde lucrăm (dacă e vorba de muncă cinstită). Cel mai tare o luăm în zi de salariu, cînd începem să ne calculăm datoriile, apoi ce plăţi avem de făcut, iar din ce rămîne încercăm să supravieţuim. În aceste ultime luni ne-aţi bombardat de dimineaţă pînă în dimineaţa următoare cu cîteva procese şi cu cîteva nume. Infractori fără discuţie. Nu e nevoie de cine ştie ce dovezi (neapărat, în cazul ei, irefutabile!) pentru a constata că dintr-un rahat de salariu de parlamentar ori de ministru nu ai cum să te îmbraci şi să te încalţi de sute de mii de euro, care întîmplător (sau nu?) îţi etalează nu averea, ci doar mîrlănia dusă la extrem. Nu stă în picioare nici explicaţia că bărbac’su (cum se zice la noi, la Pleşcoi) era ăla cu averea, că crescutul ăla numai a geniu economico-financiar nu arată, ci tot a mîrlănoi. N-am de gînd să le plîng de milă nici piţipoancei, nici bolovanului. Întreb, însă, de ce nu vorbiţi niciodată, dv., ăştia responsabili cu legile, cu justiţia, cu toate alea, despre cum veţi recupera toate sumele dovedite ca jefuite, precum şi restul averii panaramelor ăstora, precum şi a tuturor celorlalte. De ce sînt în pîrnaie (tot pe banii mei!) în loc să fie în curul gol, pe stradă, căutînd serviciu şi o garsonieră de închiriat? De ce, adică, în curul gol să fiu tot eu? Ba să mă mai şi bucur că Guvernul Ponta îmi măreşte salariul, începînd de luna asta, cu 5%, timp în care sor’sa dă cu subsemnatul pentru milioanele de euro mangliţi de bărbac’su’ (că tot aşa se spune şi la noi, în Oltenia!) de la… aţi ghicit! De la Guvernul Ponta, că de la Guvernul Boc şutiseră ăilalţi. Vă mai miraţi de ce îmi sfătuiesc elevii să se care toţi, absolut toţi, din chestia asta care de mult nu mai e o ţară, ci o toxină?

Doru Popovici

 

Fiţi sociabili!