Doamnelor mahalagioaice,

Unii dintre noi nu s-au născut, din nefericire pentru ei şi mai ales pentru dumneavoastră, nici în dosul gării, lîngă bufet, nici în dosul blocului, lîngă buncăr, nici la marginea satului şi, culmea!, nici în autogară. De aceea, nu avem nici timpanul antrenat la stridenţele sunetelor de mahala, nici neuronul pregătit să le recepteze fidel conţinutul ideatic, presupunînd prin absurd că ar cuprinde şi aşa ceva. Paranteză: acest comentariu mi-a fost impus de prezenţa aproape halucinantă a două doamne provenite din n-are importanţă ce mahalale, dar mahalale, la televiziunea publică, în data de 6 octombrie, în prima emisiune electorală din actuala campanie: una, pe nume Macovei, care se visează (visul ei, coşmarul meu!) Preşedinte al României, cealaltă era „purtător de cuvînt” al altei … mahalagioaice, numită(!) Călin Popescu Tăriceanu, şi zic asta bazîndu-mă pe principiul că cine se aseamănă se adună. Şi mai am un argument: cînd eşti avid de funcţia prezidenţială, nu stai matale să faci dulceaţă de mure (cum te lăudai că ştii să faci, cu o seară mai devreme, la altă televiziune!), ci îţi mişti hoitul pînă la televiziunea publică, să te vadă poporu’, şi nu trimiţi acolo o mahalagioaică, pardon, care să te reprezinte, decît dacă eşti şi tu tot o mahalagioaică! Indiferent ce întreba moderatorul (căruia, după emisiune, i-am recomandat o supradoză de Aspacardin!), mahalagioaica prezidenţiabilă o ţinea p-aia cu zăngănitu’ de cătuşe, în timp ce mahalagioaica purtătoare de cuvînt agramat (către analfabet!) ne-a distrus cu „modificări a legii”(!), „în privinţa suprafaţei”(!!) şi mai ales cu „imaginea care cu totuşi şi cu totuşi este alta”(!!!). Dacă adăugăm şi că ambele mahalagioaice au în vocabularul provenit din aceeaşi mahala (unde l-o fi învăţat şi doamna Udrea) cuvîntul „preşidinţie” (că „preşedinţie”, care vine de la preşedinte, se spune numai în centru!), înţelegem de ce în România n-are ce căuta monarhia! 

Doru Popovici

 

Fiţi sociabili!