Doamnele Kremlinului

Să le invităm şi prezentăm aici, telegrafic, în ordine invers cronologică.

Medvedeva: şi-a convins soţul – fostul preşedinte al Rusiei – să ţină regim, să practice yoga şi să folosească abil în scopuri politice autoritatea – oarecum în declin – a Bisericii.

Putina (acum și ea o ex-primă doamnă, după divorț) era și ea un filolog discret, o doamnă care „ştergea putina”, discret, de la apariţia în public ori de cîte ori protocolul oficial îi permitea.

Elţîna era inginer constructor. Nici ea nu s-a amestecat în intrigile de Palat, fiind mereu umbra grijulie a soţului, care a recunoscut public că fără suportul ei nu ar fi reuşit să depăşească multele obstacole şi „cumpene” ale vieţii sale (inclusiv aplecarea spre … păhărel!).

Raisa Gorbaciova, o ambiţioasă şi foarte cochetă femeie, cu doctorat în filosofie, a fost, se pare, ultima „ţarină”: se spune că ea ar fi elaborat principiile glasnostului şi perestroikăi – care au schimbat Lumea – şi că Gorbaciov (cum de altfel acesta a şi declarat, după decesul Raisei și a reconfirmat în recentele sale memorii) nu era capabil să ia nici o decizie, fie şi minoră, fără consultarea şi avizul ei.

Predecesoarea Raisei, Andropova, fusese o femeie simplă, total devotată soţului, dar a cărei istorie este şi cea mai tristă. În timpul „revoluţiei” ungare din 1956, în calitate de soţie a ambasadorului sovietic la Budapesta, ea a fost şocată de violenţele stradale şi de anti-rusismul exhibat acolo de rebeli şi a suferit o depresie atît de puternică, încît a refuzat să mai iasă din casă – „ prinsese” frica mulţimii, a spaţiilor largi, libere, era chinuită de un soi de teribilă „agorafobie” – tot restul vieţii. Emoţionantă – vă rog să nu zîmbiţi! – mi se pare extrema grijă şi delicateţe a lui Iuri Andropov (să nu uităm: ultimul „dinozaur” bolşevic, dar şi omul care l-a „inventat” şi promovat pe Gorbaciov!). Un soţ grijuliu, care – chiar şi atunci cînd devenise şeful temutului KGB – îi trimitea, de la birou, scrisori tandre şi îi scria poezii soţiei lui depresive. Și o făcea în ciuda ironiilor apropiaţilor săi, care îl declaraseră, în glumă, „singurul bărbat din lume care dedică sonete nevestei proprii şi nu soţiei altuia”.

Nu voi mai insista deloc asupra doamnelor Brejnev şi Hruşciov, prezenţe discrete, aproape neştiute, devotate total confortului şi liniştii bărbaţilor lor. De pildă, colegii de partid ai lui Hrușciov, cel care va deveni succesorul – şi acuzatorul! – lui Stalin şi Beria, îşi amintesc, la unison, că „mese mai bogate, mai gustoase şi mai vesele ca la « hruşciovi » nu găseai nicăieri”. Consemnez ideea numai pentru a-i reproşa, peste vreme, impulsivului, dar sincerului Nikita, replica – realistă, de acord, dar lipsită de delicateţe conjugală – rostită de el la aflarea veştii că văduvioara Jacqueline se va remărita: „Singura deosebire dintre mine şi preşedintele Kennedy este faptul că dacă eu aş fi fost asasinat, cu siguranţă că Onassis nu s-ar fi căsătorit cu doamna Hrușciova”. De fapt, Hruşciov – în afara faptului că a dispus,  în 1956, „aburit” de Gheorghiu-Dej și de Bodnăraș, la memorabila vânătoare de urși de la Bistrița, scoaterea trupelor sovietice din România (decizie care îi va fi reproșată de Brejnev la „debarcarea”, pașnică, a lui Hrușciov, în 1964!) – îmi rămîne, dacă pot zice așa, un personaj simpatic, prin franchețea și simplitatea sa rustică. O fostă profesoară a sa de la Academia Industrială îl va caracteriza bine pe „studentul” ei din anul 1929, ce era, deja, un tînăr activist de partid aflat în evidentă ascensiune: „Îi plăcea să facă glume deocheate, chiar despre el însuși (sic!) și era un povestitor plin de har. Era mereu înconjurat, în pauze, de oameni din partid care, de față cu el, îl lingușeau, iar pe la spate rîdeau de el. Mulți din aceștia veneau din capitalele provinciilor, iar el era un om miner dintr-un sat… și părea atît de simplu, de sincer…”. Inteligența ucraineanului e dovedită clar de asumarea, conștientă, a rolului de „bufon al regelui” (Stalin). Celebre au rămas chefurile abundent „udate” de la „dacea” lui Stalin, dirijate atent de Tătuc. „Uneori – va scrie Hrușciov în memoriile sale – mă punea să dansez gopak-ul (dans popular ucrainean, destul de dificil de executat mai ales la beție! –  n.a.). Eu dansez ca o vacă grasă, dusă pe gheață. Dar, ce era să fac? Chiar și azi mă întreb, mirat, cum de eu am rămas în viață, în vreme ce majoritatea colegilor mei de generație din partid și-au pierdut capetele sub Stalin, ca « dușmani ai poporului »? Da, am fost devotat partidului, dar și acei tovarăși care au pierit din 1922 pînă la moartea lui Stalin erau dincolo de orice îndoială!”.

În fine, o ultimă referire tematică (erotico-maritală). Leonid Brejnev (inițial susținătorul, apoi „săpătorul” și succesorul lui Nikita – eternă poveste!) a fost, spre deosebire de „monogamii” Molotov, Hrușciov, Andropov, Gorbaciov ori Elțin – un crai, un tăuraș neastîmpărat. Pe cînd era șef de partid în R.S.S. Moldovenească își va lăsa gravidă secretara. Îl va „acoperi” un activist de rang secund: Ivan Bodiul, care o va lua de nevastă pe tînăra borțoasă. Ca răsplată, ajuns în top la Kremlin, Brejnev îl va numi pe Bodiul ca șef suprem în gubernia sovietică Moldova. Așa se scrie istoria. Ori, vorba franțujilor, „Cherchez la femme!”.

Cezar STRATON

 

Fiţi sociabili!