Doamnă Corduţa Kovesi, Domnule Lazăr,

Eu, în momentele mele de sinceritate maximă în raport cu mine însumi, mă consider împrăştiat, neatent, oarecum rupt de realitate. Este poate şi explicaţia cea mai logică pentru lipsa mea totală de cunoştinţe în domeniul ştiinţelor exacte, indiferent că vorbim de matematică, fizică ori chimie, toate fiindu-mi în egală măsură străine, chiar ostile. De aceea am şi studiat chestii care lasă loc imaginaţiei, improvizaţiei, aproximărilor, precum limbile străine. Pasiunea mea pentru muzică e din acelaşi clip, fiind şi aici vorba de o aplecare omenească spre ceea ce e frumos şi miroase a libertate mai mult decît orice altceva. N-am avut complexe de inferioritate niciodată în această direcţie, deşi uneori i-am invidiat din varii motive pe cei altfel decît mine, adică meticuloşi, organizaţi, exacţi şi în primul rînd atenţi. Sînt calităţi specifice unor meserii pe care de asemenea le admir, cum ar fi acelea de medic, arhitect, procuror. Mai ales procuror, adică omul de la care începe stîrpirea răului, acesta fiind cel care, practic, îl „dă în fapt” pe infractor. E de presupus că aceste calităţi sînt cu atît mai pregnante cu cît procurorul respectiv se află mai sus în ierarhia meseriei. Ce nu pot înţelege însă e cum aţi putut ajunge dv., doamnă Corduţa, şi dv., domnule Lazăr, atît de departe în branşă cînd aţi dat dovadă de o lipsă de atenţie totală, deplină, incomensurabilă. Atît de mare încît n-aţi fost atenţi nici măcar la faptul că domnul Ceauşescu, zis Ăl Bătîrn, care v-a fost mamă şi tată, s-a cărat de vreo 27 de ani şi ceva. Băăă, nici pe vremea lui, procurorii n-aveau atîta tupeu şi nesimţire, încît să fi dat cu sictir Marii Adunări Naţionale, aşa cum daţi voi, bă, neisprăviţilor, Parlamentului! Care stă ca prostu’ şi nu găseşte calea să vă dea şutul ăla pe care parcă-l cerşiţi!

Doru POPOVICI

 

Fiţi sociabili!