Distracţie mare. Pentru adversari

Pentru a pregăti aşa cum (ni) se cuvine onoranta postura de deschizători ai Campionatului European de Fotbal, românii implicaţi direct în tărăşenia asta au luat calea codrului. Adică s-au haiducit în munţi. Nu oriunde, ci într-unii ceva mai piperniciţi decît munţii adevăraţi (cam aşa cum arată şi fotbalul nostru faţă de fotbalul din lumea normală), undeva, prin nordul Italiei, unde conform normelor de pregătire moştenite, presupun, de la alde Halagian si Angelo, Nea Generalu’ Tata Puiu bagă la greu oxigen în pulmonii de fotbalist român, plecînd de la premisa că ăștia ştiu de toate, numai’ că, pardon, condiţia fizică nu-i tocmai ca la Bikila Abebe, Dumnezeu să-l odihnească! Ai noştri fiind încă vii, nu-i odihneşte nimeni. Şi cu atît mai puţin Generalu’, că doar e ca, pardon, cînd am pleca la război, nu la spectacol. În aceeaşi ordine de idei, adică a războiului total, Ghinăraru’ a izolat complet zona, pentru a nu lăsa loc eventualelor cîrtiţe să se infiltreze, eventual deghizate în ziarişti sau baby-sitter-iţe, interzicînd accesul oricărui biped. Desigur, nu şi a lui Burleanu, care e drept că pare tot mai patruped pe zi ce trece. Dovadă şi faptul ca Ghinăraru’ i-a cerut adversari europeni, iar patrupedul i-a adus fix Congo. Muţenia în care se desfăşoară presupusa treabă e spartă din cînd în cînd de tradiţionalele răgete, cum ar fi acelea legate de cine poartă banderola. De copitan, ca să ramînem în acelaşi capitol din zoologie. Evident că tactica preconizată a-i năuci pe adversari e ţinută ascunsă undeva, din moment ce în meciul cu Congo n-am observat decît o imaginaţie debordantă în privinţa registrului umoristic. De fapt, s-ar putea ca asta să fie chiar cheia succesului: noi facem un gag d-ăsta cu mingea, ăia se pişă pe ei de rîs cînd îl văd, timp în care noi luam mingea şi-o băgăm. Vorba e: unde?

Fiţi sociabili!