Disponibilizaţii de la „Termica” au acum bani de bere

Cei aproape 300 de disponibilizaţi de la încă producătorul şi furnizorul de agent termic în sistem centralizat din municipiul Suceava, „Termica”, vor primi nişte bani. E vorba despre banii pentru completarea veniturilor obţinute de la Şomaj. Cînd a fost la Suceava, premierul PSD, Victor Ponta, a spus că problema celor 292 de disponibilizaţi de la societatea aflată acum în insolvenţă, adică aproape de faliment, s-ar putea să fie rezolvată. A spus că s-ar putea, fiindcă nu doar la Suceava există această problemă, ci şi în alte localităţi în care producătorii şi furnizorii de agent termic au trimis lumea acasă. S-au mai trimis oameni pe drumuri la Brăila, Oneşti şi Bacău. În şedinţa din 21 august, Guvernul a dispus alocarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a fondurilor destinate plăţii în acest an a venitului de completare pentru persoanele disponibilizate de la cele patru societăţi de termoficare. Pentru disponibilizaţii de la Suceava, Guvernul a alocat 17 miliarde de lei vechi. Veniturile de completare reprezintă diferenţa dintre salariul mediu pe ultimele trei luni şi valoarea ajutorului de şomaj. Suma primită de cei lăsaţi fără serviciu nu poate depăşi valoarea salariului mediu pe economie. Trebuie că disponibilizaţii sînt mulţumiţi că Guvernul nu i-a uitat şi le-a dat ceva în plus la ajutorul de şomaj. Însă, mai mult ca sigur că aceştia visează că vor primi şi plăţile compensatorii. Valoarea totală a acestora este de 65 de miliarde de lei vechi. Numai că societatea „Termica” fiind în insolvenţă, şansele ca oamenii să vadă banii sînt aproape zero, fiindcă administratorii judiciari vor trebui, în primul rînd, să plătească datoriile către stat şi către furnizorul de cărbune. Singura speranţă pentru disponibilizaţi e tot Guvernul, însă, dacă Executivul s-a codit atît de mult pînă să deblocheze fondurile pentru veniturile de completare, e clar că nu va da bani şi pentru compensatorii. Aşa că disponibilizaţii de la „Termica” vor trebui să-şi ia adio de la aceşti bani. Şomerii pot organiza, deja, petrecerea de adio. Una stropită cu bere, că doar au de unde. Au, pentru că Guvernul le-a completat veniturile obţinute de la Şomaj.   

 Comentariu difuzat de Radio „Top” Suceava – 104 FM şi de Radio „Orion” Vatra Dornei – 90,3 FM.  

 

 

Fiţi sociabili!