Din prejudiciu s-a recuperat doar telefonul

Din capul locului trebuie să precizăm că aspectul general al clădirii denotă că aceasta este fără stăpîn, nefiind cineva direct interesat.

Situaţia depăşeşte orice limită şi nu mai poate fi tolerată.

Ambilor li s-a reţinut permisul de conducere şi ambii au fost acroşaţi de lege.

Bătrîna încerca să traverseze carosabilul din păcate pentru ea prin loc nepermis.

Primul va suferi leziuni şi la cazier.

Petru cunoscut cu antecedente penale fiind în stare de ebrietate agita deasupra capului un subansamblu metalic.

Din prejudiciu s-a recuperat doar telefonul.

Deşi edilul şef a dispus sistarea acestora pînă la noi ordine, antena înaltă de 31 metri a apărut moţ peste noapte în capul locuitorilor de pe Castanilor.

Un stăpîn al şoselelor are ocazia juridică de a deveni stăpînul inelelor închise cu cheia.

Lui Ionuţ i s-a năzărit a face pe cocoşul pe drumul comunal ce leagă oraşul propriu-zis de Prelipca.

Excesul de viteză şi consumul de băuturi alcoolice au constituit faptele constatate şi care se doreau prevenite printre altele prin acţiuni specifice pe raza judeţului.

Fiţi sociabili!