Din contră

Unul dintre cei mai activi parlamentari suceveni este Maricela Cobuz de la PSD. Activă în sensul că nu este săptămînă în care aceasta să nu trimită presei o declaraţie politică făcută în Camera Deputaţilor.

Cea mai recentă ieşire a doamnei Cobuz a purtat titlul „Ministerul Sănătății este pregătit pentru a prelua mandatul președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene”. A spus la un moment dat Maricela Cobuz: „În vederea creșterii accesului populației la serviciile de sănătate, precum și pentru reducerea timpului de diagnostic al pacienților, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de 14 echipamente CT și 24 RMN printr-un contract finanțat cu Banca Mondială în valoare de 19,8 milioane de euro. De asemenea, au fost achiziționate echipamente medicale pentru secțiile de Chirurgie Generală și Marii Arși și pentru 102 spitale, sisteme de telemedicină pentru UPU. De asemenea, s-au achiziționat 8 unități mobile complet utilate și dotate pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin și a fost aprobat de către Guvern un proiect care are în vedere achiziționarea a 1.200 de noi ambulanțe”.

Aţi reţinut, probabil, numărul de CT-uri, de RMN-uri, de milioane de euro şi de ambulanţe, că doar altă treabă nu aveţi, nu? 

Haideţi că mai aveţi ceva de reţinut: „Anul acesta, la concursul de rezidențiat s-au înscris 8.419 candidați pentru 5.415 locuri disponibile, față de doar 4.000 de locuri care au fost disponibile pentru anul 2016-2017”.

Una peste alta, dumneavoastră trebuie să înţelegeţi de la deputata Cobuz că treaba-i bună. Textul trimis presei de doamna Cobuz nu este un comunicat, ci un comunicătoi, dacă pot să mă exprim aşa. Un comunicătoi întins pe o pagină şi jumătate scrisă cu caractere de 16 şi care are aproximativ 3.200 de caractere cu tot cu spaţii.

Maricela Cobuz chiar are impresia că citeşte cineva aşa ceva? Abia dacă l-au citit pe diagonală redactorii care l-au primit. Doamna deputat încă n-a înţeles că dacă e mult nu e neapărat şi bun. Din contră!

Comentariu difuzat de Radio Top Suceava – 104 FM.

Fiţi sociabili!