Dilema civică

Periodic, presa alcătuieşte aşa-zise „topuri ale prostiei”. Iată un top american, în ordinea crescătoare a non-inteligenţei dovedite de „campionii” selectaţi. Sintagma alternativă folosită mai sus de mine e justificată – veţi vedea la urmă de ce – prin constatarea că în întîmplările relatate, eticheta „prostie” a fost lipită, cred, în mod  pripit, dacă nu chiar greşit.

Locul 5.Un tip dă o spargere la un magazin. După ce a luat toţi banii, hoţul i-a cerut vînzătorului şi o sticlă de scotch. Vînzătorul a refuzat, motivînd că „clientul” nu are vîrsta legală necesară şi i-a cerut dovezi. Drept urmare, tînărul a scos permisul auto şi l-a arătat. Vînzătorul a studiat bine actul, după care a recunoscut că se înşelase şi i-a dat sticla. Hoţul a fost arestat  în două ore.

Locul 4. Un automobilist a fost surprins de un radar. El a primit apoi prin poştă o amendă de 40$ şi o fotografie a maşinii. În loc să plătească, a trimis la poliţie o poză a unei bancnote de 40$. Cîteva zile mai târziu, delincventul a primit o scrisoare de la poliţie, de data aceasta fiind fotografiată o pereche de cătuşe. Şoferul nostru a abandonat glumiţele şi a achitat imediat amenda.

Locul 3. Un bărbat care vroia să jefuiască Bank of America din San Francisco a intrat în sediul acesteia şi a scris pe o foaie de depozit: „Acesta este un jaf. Pune toţi banii în această pungă!”. În timp ce aştepta la coadă pentru a da biletul funcţionarului s-a gîndit că ar fi putut fi zărit în timp ce scria. Drept urmare, a ieşit din bancă şi a intrat în sucursala băncii Wells Fargo, de peste drum. După ce a ajuns la ghişeu, i-a dat nota funcţionarului, care i-a răspuns că nu poate da curs cererii, deoarece mesajul este scris pe un bilet al Bank of America, şi că „petentul” va trebui fie să scrie mesajul pe un bilet Wells Fargo, fie să se întoarcă la Bank of America. Dezarmat, tipul a zis „ok” şi s-a întors peste drum. A fost arestat cîteva minute mai târziu, în timp ce stătea cuminte, din nou, la coadă.

Locul 2. Cîţiva angajaţi ai firmei „Boeing” s-au hotărît să fure o barcă de salvare pneumatică de la un „Boeing 747”. Au reuşit să o scoată din avion şi să o aducă acasă la unul dintre ei. Apoi au plecat într-o excursie pe rîu. Nu a trecut mult şi au observat un elicopter al Pazei de Coastă care survola insistent împrejurimile. Se pare că semnalul radio de urgenţă încorporat în barcă a pornit automat atunci cînd ea s-a umflat.

Locul întîi. Un student la medicină a fost sunat de o doamnă panicată, care i-a spus că şi-a surprins fiica mîncînd furnici. Studentul a liniştit-o, spunîndu-i că furnicile nu sînt excesiv de  toxice. Calmată, doamna i-a povestit că oricum ea „luase măsuri”, dîndu-i deja copilului otravă pentru furnici. Studentul i-a cerut, atunci, s-o aducă imediat la spital!

În final, marele premiu: un pasionat de bungee-jumping a sărit de la 30 de metri cu o coardă elastică de 60 de metri. Acum, haideţi să depăşim nivelul primar, vulgarizator al lecturii. V-aţi putea închipui un haidamac băştinaş beat, înarmat – de pildă – cu un par, dînd socoteală, cu buletinul, despre vârsta lui? Ori un jefuitor român de bănci stînd disciplinat la coadă şi respectînd indicaţiile casierilor? Eu nu, astfel încît în aceste întîmplări – ce denotă, subteran, respectul pentru normă, un soi de civism intrinsec, genetic, asimilat în generaţii, greu de imaginat pe meleagurile noastre – aş prefera termenul de confuzie, de derută valorică celui de „prostie”. În vreme ce ultimele două păţanii, cele de top, denotă ravagiile – uneori mortale – ale marketingului agresiv, îndobitocitor. Mama fetiţei furnicivore i-a dat acesteia insecticid deoarece citise pe prospect că lichidul e ecologic, inofensiv pentru oameni! Un soi de vitamine, am zice. Iar (ne)fericitul săritor cu coarda – probabil corigent la „mate” – fusese încântat de „pleaşcă”: i se sugerase că merită să ia, la acelaşi preţ, o coardă de două ori mai lungă.

Concluzie: prostia e un concept relativ, dar… peren. Încît mă întreb, cinstit: e oare o prostie că (mai) mergem, ca români, la vot sau prostie e atunci cînd nu o facem? Că, dacă ar fi să fim sinceri fiecare cu noi înşine, am recunoaşte că aceasta e chiar o întrebare ce ne tot vizitează (lăsînd deoparte, desigur, extremele electoraliste ştiute, ce ni se oferă, mecanic, ca răspuns).

E o dilemă civică asemănătoare derutei eternului nostru Bulă, atunci cînd a fost întrebat despre virginitatea miresei lui: păi, unii zic că da, alţii zic că nu…

 

 

Fiţi sociabili!