Dezvăluiri năucitoare

Ştiţi de ce sînt pe cale să mă transform – glumesc, desigur – dintr-un bărbat tolerant, chiar „cavaler”, apărător al dreptului femeilor de a se afirma şi a-şi afişa opiniile, opţiunile, într-un misogin oarecare? Pentru că nu sînt de acord cu exhibarea secretelor intime, de alcov, de către oricare dintre componenţii unui cuplu, după destrămarea acestuia. Comercializarea – latura bănească, orice-am zice, nu lipseşte din asemenea iniţiative – mi se pare o grosolănie dacă e făcută de un bărbat. Dar nici chiar venită din partea unei femei nu o găsesc scuzabilă. Oricum – aşa cum am mai scris aici – nesfîrşite şi adesea ucigătoare în diverse accepţiuni pot fi modalităţile prin care se răzbună o femeie înşelată, părăsită (ori numai refuzată în avansurile ei). Le simte acum, pe pielea lui, preşedintele Franţei, François Hollande, dezbrăcat, mediatic, de orice secrete de către fosta lui parteneră de viaţă, Valerie Trierweiler. Franţuzul cu moacă de conţopist şi nicidecum de Don Juan ar fi avut o aventură cu o actriţă, ceea ce a provocat prăbuşirea unui cuplu ce părea consolidat, confirmat de timp. Dezvăluirile din cartea lui Valerie (scrisă, spun cronicarii, „cu cruzimea unei femei rănite, care suferă enorm”), între care aceea că politicianul de stînga îi dispreţuia pe cei săraci, numiţi de el „sans dents”, pun în pericol cariera, oricum şubrezită a celui „demascat”. Dar, nu numai revanşarda Valerie este geloasă, posesivă. În incendiara ei mărturie, ea notează reacţia de furie a primei doamne americane în timpul unui summit pe continentul african, declanşată de iniţiativa lui Obama de a-şi face un selfie cu blonda şefă a guvernului danez. Există, însă, în „lumea bună” şi alte exemple de teribile (şi încă nefinalizate, se pare) răzbunări feminine. Tot în Salonul Oval – devenit „oral”, după păţania lui Bill Clinton cu stagiara – se spune că ambiţioasa lui nevastă i-a jurat un nemilos revenge: Hillary i-a spus „trădătorului” că va intra în politica mare, iar cînd va ajunge Preşedinte îi va trimite infidelului filmul unei fierbinţi partide de sex pe care o va trăi exact în camera în care Bill i-a pătat rochiţa Monicăi. Dacă doamna Clinton va cîştiga următoarele alegeri prezidenţiale, vom asista la o premieră istorică: primii doi preşedinţi americani care au făcut dragoste unul cu altul! Dar calvarul lui Bill – căruia nevasta i-a făcut ordine în conturile bancare, obligîndu-l să-şi întregească veniturile prin turnee de conferinţe şi participări plătite la tot soiul de tăieri de panglici – nu s-a încheiat. O carte recent apărută („Clinton.Inc.”) stîrneşte un nou scandal în SUA: şi Barbra Streisand – aflată în divorţ, după 16 ani de căsnicie cu James Brolin, cu care se bate pentru averea comună de 400 milioane dolari – ar fi petrecut mai multe nopţi fierbinţi cu Clinton, în timp ce Hillary era plecată în oraşul natal, pentru a avea grijă de tatăl ei bolnav. Asemenea dezvăluiri sînt năucitoare pentru orice „victimă”, fie ea om de rînd ori persoană publică. Dar, pentru un om aflat în funcţie – precum Hollande, politician cu probleme de credibilitate – ele se pot dovedi nimicitoare. Liderii Opoziţiei nu au ratat prilejul de a demasca „ipocrizia stîngii”, iar manifestaţii de protest au fost anunţate. Lovitura se anunţă cu atît mai dură, cu cît, pînă acum, asemenea „bombe” explodau pe Sena după încheierea carierei politice de top, ori chiar după decesul celor „demascaţi”. A fost cazul lui Chirac, dar şi cel al lui Mitterand, amîndoi dovediţi (post-factum, însă) drept „coureurs de joupons”, fustangii notorii, altfel spus. Tot discreţia a fost nota dominantă a relatărilor despre moartea subită, prin infarct, în timpul actului amoros ilicit, a unui preşedinte francez de la începutul veacului XX. Ţinînd seama de talentele şi practica favorită a amantei „ucigaşe” – scoasă discret şi urgent pe uşa din spate a Palatului -, presa vremii se mulţumise să o numească, sibilinic, „pompa funebră cea roşcovană”. (E drept că astăzi, odată cu continua scumpire a benzinei şi motorinei , expresia „pompe funebre” poate căpăta şi un alt înţeles). Astfel încît cartea fostei partenere a numărului unu francez – căruia îi dă, cred unii comentatori, „lovitura de graţie” – poate fi considerată o premieră. Aplaudată de unii, contestată de alţii, confesiunea totală a lui Valerie e considerată de o autoritate precum Bernard-Henri Levy drept „un act răutăcios, de o vulgaritate inacceptabilă”. Cît despre nerăbdarea erotică a celor „mari şi tari”, ea relevă strînsa, eterna legătură dintre Sex şi Putere. Analizată, pe larg, de cel subsemnat, în cartea sa „Ecologia iubirii”.

 

Fiţi sociabili!