Despre medici (o clasificare şugubeaţă) – IV

Deoarece constat – cu, zău, scuzabilă plăcere scriitoricească – faptul că serialul meu glumeţ despre feluritele specializări medicale a plăcut cititorilor noştri, adaug un ultim episod medical.

Medicul de la UPU. E medicul mereu stînjenit, lipsit de mijloace terapeutice de urgenţă, cel care se vede obligat, periodic, să bage capul pe uşa salonului de la reanimare, rugîndu-i, timid, pe bolnavii conectaţi la aparatele de supravieţuire: – Băieţi, trageţi o gură mare de aer…că iar, na!, ne-a picat curentul!

Psihologii (de întreprindere). Crezul lor intim: Nu există oameni sănătoşi, există numai salariaţi neconsultaţi!

Medicii poli-specializaţi. Ăştia sînt cei mai periculoşi, deoarece nici ei nu ştiu exact la ce se pricep. Un medic venerolog (cu competenţe (şi) de diabetologie!?) a consultat, în aceeaşi zi, două paciente cu acelaşi nume şi prenume, dar cu afecţiuni diferite. A doua zi, soţul uneia dintre cele două paciente vine, îngrijorat, la cabinet, pentru a solicita medicului explicaţii suplimentare. Doctorul – iată ce înseamnă, totuşi, să fii policalificat! – se repliază rapid: – Domnule, cumpără-i nevestei tale cel mai apetisant tort, prăjitura ei preferată. Dacă îl mănîncă… Doamne-fereşte să te mai culci cu ea!

Medicul de (la) laborator. Un om nevinovat pentru eşecurile colegilor lui (chirurgi, de pildă) şi astfel pus în situaţii penibile, jenante de către colegii lui (mult mai vizibili şi mai bănoşi, fie vorba între noi). Cel obligat de propria lui conştiinţă, înainte de a pleca acasă, să-i comunice, indirect, proaspăt operatului Ion, aflat la Reanimare: – Tuturor vă zic la revedere, pe mîine! Ţie, Ioane, îţi zic… adio! Un „break”: cum recunoşti ginecologul într-o reuniune de medici de diverse specialităţi? E singurul care-şi poartă Rolex-ul pe… antebraţ!

Acupuncturistul. În ciuda rezervelor noastre faţă de această ramură a medicinii orientale, natura ne invită să mai chibzuim: cine a văzut un arici bolnav!?

Chirurg estetician. Riscantă meserie, orice s-ar zice! Precum moda. Cînd trebuie să-i umfli ţîţele, cînd să i le dezumfli… Adesea la aceeaşi pacientă! Nici ele nu ştiu de ce, tu, ca doctor, cu atît mai puţin. Tu, oricum, eşti omul, doctorul care… iei banul! Oricum, eşti mereu expus la nemulţumiri, la reclamaţii. Precum cea a unei doamne care îi scria, supărată, medicului ei: Ţi-am dat 50.000 de euro ca să-mi faci ţîţele precum perele (şi ai făcut din ele compot de pere) şi buzele pline, ca roşiile în pîrg (şi ele arată ca bulionul de tomate).

Medicul (ca funcţionar administrativ, ca birocrat). E cel care – investit cu răspunderi financiare – îi răspunde nevestei unui pacient care vine la biroul spitalului şi zice: – Doctore, soţul meu datorează viaţa spitalului dvs. – De acord, dar şi el – pînă una alta – ne datorează şi banii pentru o factură, iertare…

Medici specializaţi în anti-homofobie, adică cei calificaţi să ne explice cum să-i spunem, european, mamei noastre… tată! Un astfel de „expert” e cel mereu aflat în priză, fiind etern în dubiu existenţial, în sinea lui. Căruia i se poate înfăţişa o doamnă (super-sexy) care se plînge, de pildă, că are … păr pe piept! La întrebarea: pînă unde se întinde părul de pe piept? Doamna zice: pînă hăt, departe! No comment! Mă lepăd sincer, vă zic, de aceşti apostoli ai heterosexualităţii!

Mai există, desigur, multe „specialităţi” medicale încă neincluse de mine aici. Cum ar fi medical dietetician care ronţăie în faţa pacientului pus de el la cură minunate snack-uri. Ori a psihoterapeutului de bun simţ, care atunci cînd iese din cabinet nu mai ştie dacă el era terapeut ori pacient. Avem nevoie de medici, dar şi ei au nevoie de noi.

 

 

 

 

 

Fiţi sociabili!