Despre medici (o clasificare şugubeaţă) – I

Medicii de familie (aceşti „generalişti de proximitate”). Sînt cei mai bine intenţionaţi, ei ţin, arhivează, ştiu istoria bolilor familiei tale, dar sînt şi cei mai nefericiţi medici în funcţie! Sînt triştii continuatori, salvatori ai „dispensarelor de cartier”.

La mine, de pildă, în Iţcanii Sucevei, funcţionează două doctoriţe respectabile! Ambele, copleşite – din păcate! – de infernala birocraţie idioată – că altfel cum să-i spun !? – ministerială. Medicul de familie e ucis, minimalizat (de fapt, batjocorit ca medic, ca diagnostician) în menirea lui nobilă de salvator primar, de către „idiotocraţia IT-istă ministerială”. Chestia cu cardul de sănătate, care, crezusem iniţial, naiv, că e un fel de „fişă medicală” a ta, la purtător, un soi de buletin de identitate salutar, la urgenţe. Da de unde!? La Iţcanii mei natali, doctoriţele cele două au trebuit să plătească, să asigure repararea vechii case a dispensarului în care lucra şi locuia dr. Breznitz, neuitatul – ca şi coreligionarul lui dr. Schechter – medic cu studii la Viena. Pentru că – iată! – şi sub hulitul comunism, medicilor precum cei doi numiţi li se lăsa timp să consulte, depisteze, îndrume, sfătuiască. Acum!? De cîte ori îmi trebuie o hîrtie oarecare de la „dispensar”, doctoriţa mea mă sfătuieşte să vin la ea spre finalul programului (să zicem la ora 18.00). Vezi Doamne, astfel aş putea intra la consultaţie mai rapid! Dar eu ştiu, deja, dinainte că voi găsi în antecameră cel puţin încă trei-patru pensionari (pe care nu-mi permit să-i sfidez). Enfin, intru la doctor! Ea încearcă să fie – cu ultimele ei puteri – amabilă, drăguţă. Încît mie mi se pare că eu aş fi doctorul, vraciul, iar ea pacientul. În cabinet, altă surpriza: a picat sistemul, laptopul nu mai răspunde, scuze… Voi reveni în altă zi, cînd poate voi, vom avea mai mult noroc cu site-ul plătit gras de Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii. Asta înseamnă a mai sta 1-2 ore în altă zi, în antecamera dispensarului.

Să purcedem, cu zîmbet, mai departe. Generaliştii de spital (policlinică). Ăştia nu sînt medici, ci manageri. Habar n-au cum să vă trateze, dar vă pot spune, cred ei, cine ştie s-o facă. Dar cine ştie dacă şi ăia ştiu. Şi nici nu e sigur că, cel pe care îl ştiu, ştie cum trebuie să vă trateze. Şi, în general, chiar dacă medicina a făcut paşi serioşi – prin multiplele-i specializări moderne – spre înainte, nădejdea rămîne, ca şi pînă acum, doar la Dumnezeu! Zău!

Chirurgii. Chirurgii sînt exact ca geniştii: greşesc doar o dată în viaţă. În viaţa ta, nu a lor! Ei au dreptul la mai multe ratări! E drept că genistul, dacă greşeşte o dată, o face cu preţul vieţii sale, însă chirurgul greşeşte doar o singură dată în viaţa dumneavoastră. Există o singură diferenţă între un chirurg şi Dumnezeu. Dumnezeu nu s-a crezut niciodată chirurg. Pe cînd orice chirurg – de doi bani – se crede Dumnezeu!

Otorinolaringologii. La aceşti medici se manifestă evident un complex de frustrare. La început se numeau medici de nas, gît şi urechi. Dar li s-a părut că asta este ceva neserios. Atunci a început să li se spună ORL-işti. Dar şi asta li s-a părut cam puţin. Acum s-au unit cu logopezii, pentru că fără ajutorul logopezilor nu pot să-şi pronunţe actuala denumire. Şi, ca să fim cinstiţi, nici nu prea vor s-o facă. Cel mai substanţial ajutor pe care îl puteţi obţine de la aceşti medici este atunci cînd, în sfîrşit, puteţi auzi de prima dată, fără folosirea unei proteze auditive, denumirea profesiei lor. Vă trebuie aşa ceva?

Stomatologii. Uneori, ca să nu vă daţi seama de la început, îşi spun dentişti. Sînt cei mai de temut medici. Singura fericire este aceea că, potrivit mediei statistice, un om efectuează doar 32 de vizite la ei. Iar cei care n-au măsele de minte, doar 28. După 1990 funcţionează cu succes, la noi, mulţi dentişti arabi ori turci. Bănuiesc că, în consecinţă, va apărea, rapid, pe piaţă, o nouă marcă de pastă de dinţi: Blend-Ahmed!

Oculiştii. Şi ăstora li s-a părut prea puţin şi au început să-şi spună, pompos, oftalmologi. Sînt nişte oameni foarte neplăcuţi, pentru că vor întotdeauna să vedeţi ceea ce ochilor dumneavoastră nu le-a fost dat să vadă.

 

 

 

Fiţi sociabili!