Degeaba, pentru că nu-i cu cine

Deputata PDL de Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu, l-a abordat oficial pe ministrul PNL al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, cerîndu-i să reînfiinţeze reţeaua şcolară de cabinete stomatologice. Doamna Ardeleanu a făcut acest lucru după ce a consultat statisticile privind nivelul igienei dentare şi după ce a stat de vorbă cu medici stomatologi şi cu părinţi. Deputatei PDL de Suceava i-ar fi prins tare bine dacă ar fi participat la conferinţa organizată, de curînd, de Colegiul Medicilor Dentişti Suceava. Tema conferinţei a fost „Orientări noi în practica stomatologică”. Bun, universitara de franceză Sanda-Maria Ardeleanu nu avea ce căuta la discuţiile de specialitate, că doar nu vrea să se facă stomatolog. Însă, ar fi avut ocazia să aibă un dialog cu profesorul universitar Alexandru Bucur, unul dintre cei invitaţi să conferenţieze. Astfel, doamna Ardeleanu ar fi putut afla, aşa cum s-a întîmplat în cazul reprezentanţilor presei, că România este o ţară fără dinţi. De fapt, lucrul acesta nu trebuie să ţi-l spună cineva, fiindcă se vede, la televizor, la martorii accidentelor de circulaţie, la enoriaşii care se calcă în picioare pentru a lua o sticlă de apă sfinţită şi la electorii care se împing pentru a pune mîna pe două sarmale oferite de nu ştiu care politician. Însă, prezenţa deputatei Ardeleanu la conferinţa stomatologilor de la Suceava ar fi lămurit-o pe aceasta că stomatologia nu există pentru Ministerul Sănătăţii. Că instituţia condusă de domnul Nicolăescu a tăiat şi puţinii bani de care beneficiau cabinetele stomatologice şi, implicit, pacienţii acestora. Era vorba de o sumă lunară de aproximativ 10 milioane de lei. Ei bine, dacă ar fi ştiut acest lucru, doamna Ardeleanu nu şi-ar mai fi pierdut timpul să-l interpeleze pe domnul Nicolăescu în problema cabinetelor stomatologice şcolare. Pentru a se întîmpla ceva bun pentru sănătatea danturii copiilor, deputata PDL de Suceava ar trebui să-şi mobilizeze colegii parlamentari şi să-l oblige pe Eugen Nicolăescu să trateze cu toată seriozitatea problemele din întreg sistemul stomatologic.

 Comentariu difuzat de Radio „Top” Suceava – 104 FM şi de Radio „Orion” Vatra Dornei – 90,3 FM.  

 

 

Fiţi sociabili!