De la Sinatra şi alţi cunoscători vorbire

Românii, neam latin într-o mare slavă și secole la rînd turcită, iubesc sărbătorile. Pe cele religioase, pe cele comemorînd zile astrale din zbuciumata istorie a nației, numai să fie, pe cît se poate, „oficiale”. Adică, libere!

Conaționalii mei – care și-au făcut din „hazul de/la necaz” filosofie de viață și strategie de supraviețuire – vor judeca, desigur, în același registru știrea următoare, una în „alb și negru”: în 2019 vom avea 15 zile oficiale (cu una mai mult ca în anul tocmai încheiat). Dintre care mai multe – față de 2018 – se vor nimeri în zile oricum libere, de week-end. Bine și așa, poate la anul.

Deoarece ne aflăm încă în siajul lungilor sărbă(u)tori de iarnă și încă mai oscilăm între țuică, șpriț și… murăturile de a doua zi (căci despre tehnici de dezmahmurire am scris aici anțărț) voi consemna cîteva ziceri oarecum inedite despre beutură. Scrise de băutori (mă rog, coneseuri, ca s-o franțuzesc oleacă) celebri. „Poate că băutura nu este răspunsul, dar cu siguranță ea te ajută să uiți întrebarea”. (Henry Mon). „Un om inteligent se îmbată ori de cîte ori este obligat să-și petreacă timpul alături de proști”. (Ernest Hemingway). „Întotdeauna să faci cînd ești treaz ceea ce ai spus că vei face cînd erai beat. În felul ăsta vei învăța să-ți ții  gura!”. (Ernest Hemingway). „Într-adevăr, alcoolul este posibil să fie cel mai mare dușman al omului. Dar Biblia ne învață că trebuie să ne iubim dușmanii”. (Frank Sinatra). „Nu-mi trebuie decît o bere ca să mă îmbete. Problema este că nu-mi amintesc dacă este a treisprezecea sau a paisprezecea”. (George Burns). „Berea nu te îngrașă, ci îți dă un sprijin. De mese, de pereți, de vitrine”. (Gerard Way). „Dacă bei, mori, dacă nu bei, tot mori. Atunci bea, ca să știi de ce ai murit!”. (Eminescu). „Oamenii sînt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce în ce mai buni, fie se transformă în oțet”. (Papa Ioan al XIII-lea). „Nu beau niciodată apă, mi-e să nu mă obișnuiesc prea tare cu ea”. (W. C. Fields). „Îmi plac whisky-ul îmbătrînit și femeile tinere”. (Errol Flynn). „Un dezavantaj al vinului este că face omul să încurce cuvintele cu gîndurile”. (Samuel Johnson). „Nu beau niciodată apă; chestia aia ruginește țevile”. (W. C. Fields) „O sticlă de vin conține mai multă filosofie în ea decît orice altă carte din lume”. (Louis Pasteur). „Nu ești beat atîta timp cît poți sta întins pe podea fără să te ții de nimic”. (Dean Martin). „O femeie m-a determinat să mă apuc de băut, iar eu nici măcar nu am avut bunul simț să îi mulțumesc”. (W. V. Fields). „Cînd bem, ne îmbătăm. Cînd ne îmbătăm, adormim. Cînd adormim nu păcătuim. Cînd nu păcătuim, ajungem în rai. Așa că hai toți să ne-mbătăm și să mergem în rai!”. (Brian O’Rourke). „Nu este adevărat că băutura schimbă caracterul omului. Îl dezvăluie doar mult mai clar”. (John Osborne).  „Băutura n-a rezolvat nici o problemă pînă acum. Dar, dacă stai să te gîndești, nici laptele”. „E bine să lași băutura. Dar să nu uiți unde”. „Este bine să ne amintim că exista cinci  motive pentru a bea: venirea unui prieten, setea cuiva, frica de a-ți fi sete pe viitor, gustul excelent al vinului sau oricare alt motiv”. „Cumpăr apă și lămîi de la dugheana din colț. Vînzătoarea, grijulie: – Da aspirine aveți în casă? Sînt bune la durerile de cap de după sărbători. Cum să-i mai spun că n-am băut nimic? Dacă luăm și castraveți murați o făceam fericită”. „Cocktailurile! Asta este adevărata descoperire a erei noastre”, își exprima entuziasmul jurnalistul Sisley Huddleston în 1928, pe măsură ce își îndrepta privirea spre boema literară și viața socială a Parisului. Francezii preferau să personalizeze numele și băutura, spunîndu-i „coquetèle”, dar înaintea zorilor, în locurile la modă, nimeni nu era prea exact, coerent ori consensual despre numele amestecului alcoolic pe care-l ingerase! Pe parcursul amplei sale cercetări, Huddleston l-a întîlnit pe pictorul Kees van Dongen, care a declarat: „Epoca noastră este epoca cocktailurilor. Cocktailurile conțin cîte puțin din orice. Nu, nu mă refer numai la cocktailurile pe care cineva le bea. Ele sînt simbolice pentru restul”. („Parisul anilor nebuni”, de Mary McAuliffe, editura „Corint” – 2018).

Cezar Straton

P.S. Hemingway obișnuia să bea. Și nu puțin, și nu din cînd în cînd. Într-o scrisoare către criticul literar Ivan Kașkin, scriitorul – care avea să afirme, înainte de a se sinucide, învins de panică și anxietate că alcoolul i-a fost „marele criminal” (ca și în cazul lui Scott Fitzgerald ori William Faulkner) – o recunoaște, cu o anumită mîndrie hedonistă: „Beau de cînd aveam 15 ani și puține lucruri mi-au adus atîta plăcere. Cînd muncești toată ziua cu mintea și mai știi că mîine trebuie s-o iei de la capăt, ce altceva poate să-ți întrerupă șirul gîndurilor și să le trimită în altă parte, dacă nu whisky-ul? Înainte să ieși din tranșee și să pornești la asalt, cine ar putea să-ți spună ceva care să-ți dea, momentan, aceeași stare de bine pe care ți-o dă romul?”.

Acest post-scriptum se vrea o invitație la lectura episoadelor  următoare. În care ne vom delecta cu cîteva istorii despre băuturi „de bază”, dar și cocktailuri celebre și poveștile lor.

Fiţi sociabili!