De la Grigore Moisil la tanti Brăţara

Se spune că o afacere profitabilă înseamnă să goleşti buzunarele altora şi să le umpli pe ale tale. Chestia e că jocul ăsta de-a proştii şi deştepţii a scăzut coeziunea socială şi mai ales încrederea în semeni. Un studiu sociologic recent arată că „un ingredient de bază al democraţiei, şi anume încrederea în oameni, s-a dus încet, dar sigur pe apa sîmbetei”. În acest moment, doar o treime dintre americani mai cred în cei de lîngă ei. Restul de două treimi consideră că „nu poţi fi niciodată prea prudent atunci cînd ai de-a face cu oamenii”. Concluzia nu-i deloc bună. Atîta vreme cît neîncrederea încurajează corupţia, suspiciunea este cea care guvernează raporturile interumane. Numai Biserica ne mai îndeamnă să credem fără să cercetăm. Şi dacă tot am ajuns la credinţă şi la mecanismele cu care operează diversele instituţii de cult, vreau să vă spun că şi aici situaţia e în bernă. Un franţuz deştept spunea că „secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Văzduhistă previziune, atîta vreme cît încrederea în Biserică a scăzut dramatic, planetarii fiind dedaţi mai curînd desfrîului şi păcătoşeniei decît smereniei. Fenomenul e mult mai vizibil în lumea „civilizată”. Ce este de remarcat e faptul că credincioşii practicanţi provin, în marea lor majoritate, din rîndul celor cu o educaţie precară. Pe lîngă credincioşii normali mai sînt şi fanaticii. Ăştia ştiu una şi bună, şi nu-i scoţi dintr-ale lor nici dacă-i pici cu ceară. Atîta vreme cît ei refuză evidenţele şi logica, orice dialog cu fanaticii este superfluu. În unele state musulmane există aşa numita poliţie religioasă, precum şi tribunale islamice care sancţionează extrem de dur orice abatere de la normele religioase. Un tribunal saudit a condamnat nişte tineri cu închisoare între 3 şi 10 ani, şi aplicarea a peste 4.000 de lovituri de bici pentru că au avut îndrăzneala de a se urca pe capota unei maşini şi de a dansa la bustul gol. Pe de altă parte, poliţia religioasă a arestat un bărbat pe motiv că-i prea frumos, iar în felul acesta tulbură minţile femeilor. Halucinantă treabă, dar mai halucinant e gestul unui părinte din Yemen care „şi-a ars de vie fiica de 15 ani pe care o bănuia că ar avea o legătură cu logodnicul”. Antamatul copiilor e o practică barbară, care exclude libera alegere a individului. Nu-i nici o laudă că secolul XXI poartă cu el o serioasă încărcătură de primitivism. De exemplu, emirul Kuweitului este descris în constituţia ţării ca fiind „imun şi intangibil”. Orice acuză sau orice atingere adusă persoanei sale se lasă cu puşcărie. Asta a aflat-o şi o profesoară care l-a criticat pe emir şi s-a pricopsit cu 11 ani de stat la zdup. În lumea civilizată s-a renunţat la „delictul de opinie”. Oamenii au voie să-şi exprime în mod liber gîndurile şi opţiunile, chiar dacă acestea contravin politicilor oficiale. La Moscova, dacă te legi de Putin, care pare a fi „imun şi intangibil”, rişti să stai la carceră ani bunicei. Fetele de la Pussy Riot au trăit această experienţă şi mănîncă şi acum la gamelă, îmbrăcate în hăinuţe vărgate. La fel şi opozantul Nemţov, unul din cei mai critici contestatari ai regimului putinist. O primă concluzie e aceea că între regimurile totalitare şi talibanismul religios nu există prea multe diferenţe. Cu vreo două luni în urmă, peste 40 de persoane de religie creştină din Siria au fost ucise şi aruncate în gropi comune, între acestea fiind femei şi copii ale căror singură vină era aceea că-s creştini. Fapta abominabilă, barbară şi inutilă poartă semnătura islamiştilor sirieni. Se pare că aprecierea lui Grigore Moisil, marele matematician şi logician român, e valabilă şi pentru Siria. În această ţară, legea nu interzice să fii imbecil. Talibanism întîlnim şi de cealaltă parte a baricadei. De exemplu, Patriarhul Kiril al Rusiei, acest popă cu epoleţi, stă cu fundu-n două luntrii. Pe de o parte el îi ceartă pe călugării de la Athos că folosesc telefoane mobile şi internetul, iar pe de altă parte îndeamnă preoţimea pravoslavnică să intre în reţelele de socializare şi să facă prozelitism. În ce priveşte turma credincioşilor, aceasta e sfătuită ca în Postul Crăciunului să nu consume carne şi lactate, dar nici să nu utilizeze internetul. Faptul că ortodoxia, în talibanismul ei, se desprinde greu de unele canoane ce denotă primitivism e demonstrată şi de noua hotărîre sinodală din Macedonia, unde preoţilor le este interzisă folosirea reţelei Facebook-ului. A interzice accesul la informaţie e o încălcare a unui drept uman fundamental. Exact asta face Biserica: prozelitism prin privarea de cunoaştere. Vorba lui Karl Popper, marele epistemolog: „Adevărata ignoranţă nu este absenţa cunoaşterii, ci refuzul de a o dobîndi”. Ce încredere să mai aibă omul în instituţia bisericii cînd vede că aceasta demonstrează o rapacitate fără margini, e scutită de la plata taxelor şi impozitelor, şi se bucură de o serie de privilegii inadmisibile. Sacerdoţii rîvnesc şi ei la imunitate şi intangibilitate tocmai pentru a-şi face mendrele după bunul plac. Capii bisericilor au aceleaşi spaime ca şi conducătorii laici. Se tem de schimbarea stării de spirit a oamenilor şi de lipsa de încredere pe care ei înşişi au sădit-o în mentalul colectivităţilor. Nu e nici o deosebire între Kiril, sinodul macedonean care interzice internetul şi dictatura nord-coreeană, care, de curînd, a ordonat executarea a 80 de persoane, pentru că acestea n-au crezut în evanghelia comunistă şi au urmărit emisiuni transmise de televiziunea sud-coreeană. Dacă nu crezi în ceea ce ţi se impune să crezi eşti anatemizat, eşti ameninţat cu iadul, eşti afurisit sau chiar împuşcat în public. Ceea ce speculează aceşti farisei, fie că-s politicieni sau purtători de sutane, e tocmai nevoia intimă a fiinţei umane de a crede în ceva. Cum idolii, dumnezeii, profeţii şi alte asemenea simboluri au devenit rudimentare şi chiar sub standardele demnităţii umane, evident că oamenii şi-au dirijat nevoia de încredere către alte entităţi. În timp ce cîntăreaţa Cher, de exemplu, crede în fantome, spunînd că le preferă „mai mult decît altor persoane vii”, Olivia Newton John e îngrozită de spirite şi a chemat un popă să execute o exorcizare, adică să alunge spiritul unui nenea care s-a sinucis pe proprietatea actriţei, dar care mai bîntuie de colo-colo atunci cînd n-are ce face. Lipsa de încredere în Biserică şi cler, dar şi în practicile sacerdotale e dovedită şi de faptul că, spre exemplu, mulţi au renunţat la unele reguli impuse la botezul pruncilor. Oamenii nu mai aleg prenume de sfinţi cum ar fi Ion, Vasile, Gheorghe, Andrei, Petru, Pavel sau Gavril. Un studiu făcut în Marea Britanie ne dezvăluie că, mai nou, sînt preferate prenume împrumutate din seriale celebre sau chiar din desene animate ori benzi colorate. Pe noi încă ne-a ferit Dumnezeu de o aşa zărgheală, dar cu siguranţă că nu sîntem departe şi o vom lua şi noi pe arătură. Nu-ţi poţi boteza gemenii Tom şi Jerry, Pat şi Pataşon sau Stan şi Bran, tot aşa cum nu-ţi poţi boteza băieţelul Patrocle pentru că ţi-a plăcut „Nada Florilor”. Ia gîndiţi-vă la următoarea scenă a cununiei religioase, cînd popa întreabă: „Domnişoară Mercedes (din celebra colecţie germană de automobile), de bună voie şi nesilită de nimeni îl iei de soţ pe domnul Fasconal (din farmacie)?”. După răspunsul afirmativ, popa încheie: „Domnule Fasconal, poţi pupa mireasa pe bujii”. Chiar dacă întîlnim prin ţigănie puradei pociţi cu prenume tîmpite cum ar fi Medalion, Şerbet, Albalux, Mărgelatu sau Brăţara, mi se pare totuşi inuman să-ţi baţi joc de propriile progenituri aşa cum obişnuiesc unele etnii. Nu poţi boteza copilul cu numele calului Furry fiindcă ţi-a plăcut serialul şi nici cu numele căţeluşei Laika, aia de a zburat pentru prima oară în Cosmos. Cei mai lipsiţi de consistenţă cerebrală mi se par a fi, totuşi, cei care au ajuns să creadă în vrăji. Religia lui Harry Potter are mai mulţi adepţi decît întreg catolicismul. Iote şi o probă de prostie românească. Pentru că Guvernul a vrut să impoziteze veniturile obţinute prin vrăjitorie, adică să pună impozit pe „taxa de prost”, vrăjitoriţa Brăţara a declarat că „va folosi un amestec puternic compus din bucăţi de cadavru canin şi materii fecale feline” ca să afurisească Guvernul şi pe iniţiatorii acestui bir. Se pare că a avut efect. Păi, nu zicea Crin Antonescu că avem „o ţară debilă şi o paralizie a Guvernului şi a majorităţii”? Ba, bine că nu. Dar, înainte de toate e clar că Grigore Moisil avea dreptate. Fraţilor, avem un vid legislativ. Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil. În rest, vă doresc un post liniştit.

 

 

Fiţi sociabili!