De la Djuvara adunate (II)

Neagu Bunea Djuvara s-a născut la București în 1916, într-o familie nobilă de origine aromână, așezată în țările române la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu. Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin, căpitan de geniu în Armata Română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Continui publicarea unei selecții din scrierile – în special din insolitele sale „Amintiri și povestiri mai deocheate” – și din memorabilele ziceri ale acestui fermecător „povestaș” al istoriei noastre mai vechi ori mai recente. Născut cu 102 ani în urmă și care ne-a părăsit (mai lucid, cred eu, ca un tînăr de 30 de ani!) la vîrsta de 101 ani!

Migrație. „Dintre intelectualii tineri care prind o bursă Fullbright nu se mai întorc în Romania decît 1%. E o tragedie. Nu putem să ieșim din bîrlog dacă această fugă a creierelor va continua”.

Bunul-simț (la români). „Cîteva amănunte care mă supără zilnic, de pildă că românul este singurul cetățean din Europa care scuipă pe stradă”.

Student. „Îndîrjirea mea a fost de a fi un bun student toată viața. Și cînd am plecat la pensie, la vîrsta de 68 de ani, am venit la Paris și m-am înscris la școala de limbi orientale, am făcut o licență în sîrbo-croată. Între 68 și 72 de ani!”.

Paradox. „Uitîndu-mă în istorie, descopăr că, pe măsură ce ești mai lăudat cînd trăiești, cu atît ești mai uitat după moarte”.

Flirt (adolescentin). „Tot în anul în care am făcut 17 ani, m-am îndrăgostit lulea de Tanda Caragea, de 14 ani. Fără a fi o frumusețe clasică, era subțire, înaltă, isteață – de avea un bîzdîc irezistibil. Amor nebun între noi doi, dar cum? La vîrsta aia și la rudele la care eram amîndoi, cum să îndrăznesc eu să mă aventurez dincolo de stadiul « flirt »? (Cunoașteți definiția flirtului? Chiar dacă o știați, să v-o mai spun pe englezește: Hand in hand; hand in it; it in hand; but never it in it). Deci cu Tanda doar mă giugiuleam înghesuiți în spate, în mașina ce ne ducea zilnic la Ciulnița, la Budișteni, cîntînd cu foc, amîndoi. Mariliza (fiica tantei Liselle, gazda vacanțelor lor – n.a.), care era lîngă șofer, stătea tot drumul cu capul întors în spate, către noi. Nu-i plăcea! Iar eu socoteam: dacă nu pot face nimic cu ea (cu Tanda – n.a.) anul ăsta, apăi cînd m-oi întoarce în vacanță, la anul, e musai să atac. Dar, cînd m-am întors, eu de 18 ani, ea de (deja! – n.a.) 15 ani împliniți, am aflat cu tristețe că ea era deja « lansată pe piață ». O ratasem și pe asta!”.

Uniuni (mixte). „După Marea Unire și sosirea masivă în Vechiul Regat a multor politicieni și intelectuali ardeleni, a apărut, destul de curînd, printre burghezii ardeleni cei mai moțați, o dorință de a căuta uniuni mixte cu boierimea din Muntenia și Moldova. (…) Primul caz de care-mi amintesc este cel al unei Ghiculești, care s-a căsătorit cu tînărul și fercheșul prefect național-țărănist Spătaru. Cu toate că avea un fizic plăcut, ea se apropia de 40 de ani nemăritată. Așa că n-a făcut nazuri de prințesă cînd a fost să-l ia pe ne-nobilul ardelean. Cum s-a petrecut noaptea nunții s-a aflat prin București, pesemne chiar din indiscreții ale mirelui. Mireasa, încă fată mare cu toată vîrsta, cînd a venit clipa fatidică să-și piardă fecioria a început să țipe: – Nu se poate! Nu se poate! Bărbatul însă, nemilos, i-a zis, ardelenește, împingând în vrăjmășie: – Musai să intre, că alta nu-i! Și a intrat. Chiar de mai multe ori, că perechea, după toate aparențele, a trăit în armonie și s-au născut doi flăcăi sănătoși și frumoși. Erau la vîrsta studenției cînd a venit comunismul. Ambii tineri Spătaru au izbutit să fugă în Germania”.

Popovici. „După cum știți, patronimul Popovici n-a apărut în românime decît în cadrul împărăției habsburgice, după Unirea din 1700 a Bisericii Române din Ardeal cu Roma. Împărăția a suprimat atunci Mitropolia Ortodoxă Română sau legătura cu Mitropolia Ungro-Vlahiei de la București. Cum, însă, în curînd, o mare parte din preoțimea română s-a întors la ortodoxie, preoții ortodocși români din Ardeal, Banat și mai apoi și Bucovina s-au aflat în dependența patriarhului sîrb, care-i oblăduia pe toți ortodocșii din împărăția austriacă, iar la aceștia obiceiul era ca fiii sau urmașii unui popă să fie chemați, după forma sîrbească, Popovici, cum dincoace de Carpați se vor înmulți ca ciupercile, cu zecile de mii, familiile Popescu”.

 

Fiţi sociabili!