De la B.B. Pentru Billy

Site-ul meu favorit, din care cel mai adesea selectez ştirile de interes pentru această rubrică, „Day in Rock Report”, a prezentat şi a comentat într-una din zilele săptămînii trecute interviul pe care Billy Gibbons (o treime din ZZ Top) l-a acordat revistei „Rolling Stone” la sfîrşitul lunii octombrie. Întrebarea principală şi totodată subiectul cel mai comentat din tot interviul este: „Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit vreodată?”. Ei bine, fără ezitare, Billy a răspuns că pe acesta i l-a dat B.B. King cu zeci de ani în urmă, pe la începuturile carierei sale: „Învaţă să cînţi ceea ce vrei tu să auzi. Atunci cînd începi să înveţi să cînţi la un instrument, în cele mai multe cazuri te trezeşti la picioarele unui profesor care are propria lui idee despre ceea ce ar trebui tu să înveţi. Dar dacă înveţi să cînţi muzica pe care o auzi tu în capul tău, ai luat-o cu mult înainte”. Hai să comentez şi eu: minunat! Asta explică de ce muzica adevărată este extrem de simplă şi totodată extrem de greu de cîntat, mai ales în ziua de azi, cînd sunetele normale ale oricărui instrument, fie el chitară, pian, tobe, este înlocuit cu tot soiul de ţiuituri, zăngăneli şi bîzîieli, neapărat şi cu efect wah-wah. Că „dă bine” în minţile alcătuite dintr-un singur neuron (şi ăla alterat!) al „compozitorilor” pe calculator. Revin la Billy. Zice că oraşul lui favorit este Las Vegas-ul, fiindcă nu adoarme niciodată, iar bioritmul lui este haotic din cauza nenumăratelor turnee, astfel că în Vegas, oricînd s-ar trezi, este activitate. Da, şi lui, şi colegilor le plac jocurile de noroc. De aceea şi-a şi cumpărat o casă în Las Vegas, şi este una din casele lui preferate. Îi place să joace mai ales zaruri! Billy are şi un film favorit: „The Passenger”, cu Jack Nicholson şi Maria Schneider. Mai zice domnul Gibbons că în tinereţe, pe cînd era în turneu cu Jimi Hendrix, după amiezile le petreceau… ascultînd Jeff Beck! Și Jimi se întreba cum face de sună aşa. Pînă într-o zi, cînd Billy i-a spus lui Jimi: „Eu cred că Jeff face la fel: ascultă discurile tale şi se întreabă cum naiba faci!”.

 

 

Fiţi sociabili!