De dragul limbii române

Nu toţi liberalii sînt nişte molîi şi nişte nătăfleţi aşa cum s-ar crede. Nu peste tot în lume şefii partidelor liberale pendulează între telepolitică şi dormitul în papuci, aşa cum se întîmplă la noi. E cazul Anei Guţu, o deputată liberală din Republica Moldova, care nu de mult a iniţiat un proiect de lege prin care limba română să redevină limbă oficială aşa cum a fost ea numită în Declaraţia de Independenţă. Rusofobii de la Chişinău au avut, însă, grijă ca prin malversiuni cu iz moscovit să impună în Constituţia din 1994 ca limbă oficială inventata limbă moldovenească. Normal că bolşevicii lui Voronin, Vlad Filat (fost premier şi om al Moscovei cu stagiul militar făcut în trupele sovietice de securitate) şi Partidul Democrat condus de Marian Lupu au făcut urgent urticarie şi i-a cuprins scărpiniciul cînd au auzit de un aşa afront liberal. Ruşii s-au înţopipat temeinic în glorioasa ţară a lui Ştefan cel Mare şi nu-i de mirare că la Bălţi se vorbeşte mai mult ruseşte, iar uneori mai apar pictate şi tot felul de sloganuri în care se doreşte „moarte cotropitorilor români”. Şi la Moscova s-au opărit cîţiva oficiali de rang înalt. Ori de cîte ori aud de limba română rusnacii sînt cuprinşi brusc de greţuri. Unele, mai teribile decît cele provocate de adăpatul zilnic cu votcă, şerlac, kerosen, zeamă de pufoaică sau ce mama ciumei or mai fi bînd urmaşii lui Ivan cel Groaznic (de beat). Românofobia mujicilor aproape că-i paranoică. Mi-a făcut silă declaraţia recentă a unui actor rus pe nume Viktor Sukorukov, care, pentru că nu-i suportă pe români, a declarat următoarele: „Îmi doresc ca (abjectă cacofonie rusească) Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu (antrenori de fotbal în Rusia – n.a.) să fie bătuţi mereu. Iar atunci cînd joacă unul împotriva celuilalt nu mă interesează ce se întîmplă, doar să nu facă un copil împreună”. Băbăciunea asta românofobă s-ar îngriji mai bine de drepturile copiilor din Rusia şi de rata sinuciderilor în rîndul acestora, rată care situează ţara lui Putin pe primul loc în Europa. Viktoraş, puiule, cu ce te-a înţărcat mămicuţa ta de ţi s-a pus pata pe antrenorii români care au venit la voi să vă înveţe fotbal? Gîndiţi-vă că mujicii ăştia, beţi şi fără căpătîi, s-au erijat pentru o bună bucată de timp ca „civilizatorii” poporului român. Naţia asta care e în stare să bea pînă şi Papucii Maicii Domnului ne-a „civilizat” scoţîndu-i din manualele de literatură pe Eminescu, Blaga, Bacovia şi Coşbuc, şi punînd în loc nişte unii tocmiţi să scrie că majoritatea cuvintelor din limba noastră sînt de origine slavă, că n-avem nici o legătură cu Roma lui Traian şi că binefaceri economice mai mari decît cele aduse de sovrom-urile şi sovhoz-urile sovietice nici că s-ar fi putut vedea vreodată. Şi, în timpul acela „civilizator”, vierii Armatei Roşii grohăiau şi violau în voie pe plaiurile noastre strămoşeşti. Normal, fiindcă Stalin nu-şi adăpa gloata de cioloveci dislocată în România cu zeamă de acuarele. Fiecare soldat sovietic primea cîte o sută de grame de alcool pur pe zi. Chestia asta a fost o cutumă pendinte de apucăturile ruşilor încă din al doilea război mondial. Statistica spune că, în acest fel, „milioane de bărbaţi consumau în fiecare zi echivalentul unui sfert dintr-o sticlă de votcă, întorcîndu-se acasă, de pe front, dependenţi de alcool”. Năravul machelii la aceşti mujici „civilizatori” vine încă mai de demult. „Gazeta Wyborcza”, care apare în Polonia, spune că Petru cel Mare făcea afaceri serioase de pe urma cirozelor şi pancreatitelor care măcinau armata sa. „Imense sume necesare aventurilor sale belicoase erau obţinute (de Petru cel Mare) prin vînzarea de <vin din pîine>, un fel de votcă de 12 grade”. Poşirca asta era vîndută şi civililor în crîşmele publice. Mai mult, „Petru I a decretat că, în aceste localuri, un ţăran putea să bea pînă cînd va pierde tot ce avea asupra sa, cu excepţia cruciuliţei de la gît, iar o femeie care încerca să-şi scotă soţul din cîrciumă înainte ca acesta să ajungă la acest stadiu risca să-şi piardă o mînă”. Vă daţi seama, o muiere nu-şi putea recupera bărbatul de la crîşmă decît după ce acesta era beat muci şi-n curul gol, dar cu cruciuliţă la gît. Şi ăştia mănîncă rahat despre rolul lor „civilizator” în lume, şi nu doar. Mai nou, rusnacii au trimis în Cosmos o capsulă Soyuz plină cu şoareci, şopîrle şi melci. Bravo, bre, năuciţi nişte vietăţi nevinovate pentru ca să aflaţi voi cum stă treaba cu „sistemul cardio-vascular în condiţii de microgravitaţie”? Civilizatorii ăştia de rusnaci etern mahmuri au mai oferit o probă de umanism care a îngrozit lumea. De exemplu, mujicii care se ocupă de organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, din 2014, au anunţat senin că „vor să omoare 2.000 de cîini şi de pisici fără stăpîn, pînă la startul competiţiei”. Rusnacii vin şi cu un argument demn doar de filosofia umanismului scremut. Cică, zice un deputat de-al lor, „avem o datorie faţă de oaspeţii noştri. Trebuie să le facem şederea cît mai plăcută.”! Băi, aţi băut vaselină de şuruburi, sau ce? Ţările cu adevărat civilizate ar trebui să-şi anunţe refuzul de a participa la o astfel de olimpiadă. Asta nu mai e olimpiadă, e masacru. Alo, frăţică Putin, dacă eşti treaz, iote, îţi dau un sfat gratis: îmbarcă cele 2.000 de miorlăitoare şi de potăi în nişte capsule d-alea de-ale tale pe nume Soyuz şi trimite-le o lună, cît durează olimpiada, drept în Cosmos, să se plimbe şi ele. Sau, dacă nu, strînge-i pe nemernicii care au pus gînd rău nevinovatelor vietăţi fără stăpîn de la Soci, pune-i pe ei în capsulele Soyuz şi trimite-i în Univers doar cu bilet dus. Domnul Putin ar trebui să-mi asculte sfatul pentru că între el şi pisici există deja o afinitate. Iote ce cuvîntează o ştire recentă: „Celebra revistă americană Foreign Policy a găsit o multitudine de asemănări între pisicile din rasa Sphynx (recunoscută pentru lipsa părului) şi preşedintele rus Vladimir Putin”. Titlul ştirii este elocvent: „14 pisici fără păr care arată ca Vladimir Putin”. Preşedintele de la Kremlin adoră să fie în centrul atenţiei. De aia se şi pozează pescuind la bustul gol, salvînd tigrii siberieni, scufundîndu-se după amfore antice, foindu-se printre motociclişti zurlii, făcînd judo sau conducînd cocori cu deltaplanul, dar nu mi-l închipuiam nici o secundă semănînd cu o pisică total cheală şi perfect hidoasă din rasa Sphynx. Colonele, Nemţov şi opozanţii lui vor striga după tine numai „miorlau” cînd te vor vedea. Şi, apropo, dragă Vova, dacă tot semeni cu cei din familia lui miau-miau de ce nu intervii pe lîngă judecători (că doar la voi justiţia e liberă, ce naiba!) să le elibereze şi pe celelalte două membre ale trupei Pussy Riot. Ce dacă pisicuţele astea au cîntat în catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova „o rugăciune punk prin care cereau Fecioarei Maria să-l alunge pe Putin”? Hai, bre, colonele, fii urban şi dă-le liber să miaune şi ele cum le taie capul, că şi aşa au stat prea mult la beci. Fă-mi mie hatîrul ăsta. În plus, pentru asta îţi va mulţumi însuşi Iisus. Nu cel de la Bethleem, ci cel din oraşul rus Celiabinsk. Vezi, FSB-ul lui matale, nea polcovnice, doarme beat mort. Nici nu ştiai că Maica Rossia l-a adus pe lume pe Iisus. Pe „Yesua Ben Maryam al Masih”, adică, mai simplu, pe Iisus, fiul Mariei. Băiatul ăsta, Iisus din Celiabinsk, a avut înainte alte patru nume, acesta de Iisus fiind al cincilea şi probabil definitiv. Asta pentru că Mesia din Rusia a declarat că „a comunicat mereu cu Sfîntul Duh şi a avut nevoie de paşaport cu numele Iisus pentru a fi activ social, pentru a putea locui şi a-şi face mutaţie undeva, a călători cu trenul şi avionul”. Ba, poate chiar şi cu sonda spaţială Soyuz, aia care transportă tot felul de lighioane în Cosmos. Poate că Iisus ăsta de la Celiabinsk îşi va face un pustiu de bine şi îi va lua pe Putin şi pe Rogozin într-o călătorie spaţială. Numai dus, ca să vadă şi ei cum e dincolo, în Universul nesfîrşit. Şi, nene Iisus, nene Iisus din Celiabinsk, am şi eu o dorinţă mică. Ia-l, bre, şi pe actorul ăla rus cu tine în capsula Soyuz, ăla care s-a nărăvit de la Putin şi Rogozin să nu iubească în nici un fel România. Nici măcar pe românii beţi mangă. Pardon nu beţi mangă, ci doar dedulciţi „la sîngele Domnului”. Spun asta numai de dragul limbii române, aia pe care n-o suportă „fraţii” de la Răsărit. Aleluia.

 

 

 

 

Fiţi sociabili!