De ce Reghe nu-i Enrique

Săptămîna trecută, două veşti au zgîlţîit fotbalul de pe planeta asta prost făcută. Mai exact, e vorba despre o despărţire de o echipă care e clar că nu se refuză şi, în principiu, nici nu se abandonează, şi de o prognozată debarcare de la o altă echipă, care cică de asemenea nu se refuză, dar la asta, cînd spui acelaşi lucru, habar n-am de ce te buşeşte rîsul. Presupun că poate prea lunga introducere v-a dus deja pe direcţia dorită de mine, echipele fiind lesne de depistat: Barcelona, respectiv Steaua. Ştiţi dv., alea două care jucau finala Cupei Campionilor pe 7 mai 1986. Aşa-i că parcă au trecut milenii de atunci? Să lăsăm naibii nostalgiile şi să ne aruncăm direct în prezent. Antrenorul de azi al Barcelonei, domnul Luis Enrique, deşi ca fotbalist a jucat şi la Real, şi la Barcelona, şi în naţionala Spaniei, ani buni la fiecare din ele, la nici una din ele n-a avut performanţele pe care le-a avut ca antrenor al Barcelonei, în acelaşi an, 2015, cucerind practic toate trofeele posibile: campionat, cupă, Champions’ League şi Supercupa Europei. Cu toate astea, acum, în 2017, tocmai cînd urcase (eu, ca madridist, sper că doar temporar) echipa pe locul I, în aceeaşi zi şi-a anunţat retragerea. Motivul pare a fi aproape sigura eliminare din Champions’ League. Salt în spaţiu: Steaua, de cînd s-a repricopsit cu Reghe antrenor, recuperat de la bulgarii care se lămuriseră şi ei după ce arabii tocmai îl goniseră, nu doar că nu mai joacă nimic, dar şi-a luat un patetic adio de la tot ce înseamnă trofeu la intern, ba s-a mai şi cărat din Europa ca ultima găină. L-aţi auzit dv. cumva grohăind pe domnul Reghe ceva, orice, despre măcar vreo intenţie de demisie, care e clar că nu-i doar necesară, ci de-a dreptul obligatorie? Canci! Vedeţi, boieri dv., înainte de a vă întreba de ce Steaua, care o distrugea pe Barcelona acum fix 31de ani, e acum la miliarde de ani lumină distanţă de ea, miraţi-vă cum de îi putem numi la fel, adică antrenori, şi pe ăla şi pe ăsta. Ăla pleacă după mari performanţe, iar ăsta nu se dă dus nici după calamităţi produse de el însuşi. Asta-i tot.

 

 

Fiţi sociabili!