De-bu-lo-sa-ţii!

Creatorul cuvîntului din titlul de azi este acelaşi inconfundabil autor şi al altor memorabile ziceri, mai demult, cînd ne teroriza cu alde „Lichenştain” ori cu „firlandejii”. Chestia cu „debulosaţii” a băgat-o imediat după panarama de meci tot cu firlandejii, ediţia cea mai recentă, la ceea ce s-ar fi dorit a fi un interviu. Dar a ieşit o emisiune de umor, venită tocmai la timp pentru a ne scoate din starea de preinfarct în care stătuserăm preţ de vreo 90 şi ceva de minute. De fapt, nu văd de ce nu l-am păstra pe Nea Tata Puiu veşnic la Naţională, nu ca antrenor, desigur, ci spre a detensiona atmosfera după meciurile de rahat ca ăla de joia trecută. Ceea ce s-a petrecut pe stadionul arhiplin n-are nici o legătură cu fotbalul în general, şi cu atît mai puţin cu ideea de competiţie, de performanţă. Mă uitam la neisprăviţii ăia din teren şi mă întrebam de ce oare se află acolo. O bună jumătate din cei de pe gazon era clar că n-au înţeles nici măcar de ce au fost convocaţi: Chiricheş, Chipciu, Papp, Stancu, Maxim, Keşeru. Ăilalţi, în moţ cu Sînmărtean, se străduiau să ne convingă că ştiu cîte ceva cu mingea, numai că ştiinţa lor, mai ales a ăstuia nominalizatu’, aminteşte de cea a focilor de la circ: dacă le dai o minge, sînt în stare să o ţină pe mustăţi cîte o oră, numai că, dacă le scapi pe gazon, n-ai făcut nimic, fiindcă ele tot asta fac, ţin mingea pe mustăţi. În plus, dacă „dresor” e unul atît de „debulosat” (de cînd mă-sa l-a făcut, nu doar pe durata unui meci de rahat) încît nu nimereşte nici cuvintele simple din limba maternă, ce dracului pretenţii să mai ai? Ceea ce citiţi aici e scris între cele două meciuri. E posibil (dar improbabil) ca între timp să ne fi calificat deja. Şi dacă da, cu ce ne ajută? Că doar nu credeţi că în cele cîteva luni găsim şi antrenor, şi vreo 25 de fotbalişti, astfel încît să înlocuim integral banda asta de panarame necalificate şi analfabete!

 

 

Fiţi sociabili!