David Bowie, veşnicul rebel (XV)

David BowieAm amînat acest ultim episod dedicat lui David Bowie preţ de cîteva săptămîni. Îl terminăm astăzi, profitînd de noua minciună pe care, involuntar, v-am servit-o săptămîna trecută: ziceam atunci că în acest număr va fi o cronică detaliată a Festivalului de Blues. Păi cum să o fi făcut dacă Festivalul începe vineri noaptea, iar eu predau articolul vineri la prînz!? Deci: despre „Music Fest Fani Adumitroaie” va fi săptămîna viitoare, iar acum să intrăm în anii 2000 alături de David Bowie. Aşadar, primul său album din noul mileniu este din 2001 şi se intitulează „Hours”, avînd o tentă declarat autobiografică, cu evocarea unor momente care i-au marcat marile decizii în viaţă. Un an mai tîrziu, în 2002, apare „Heathen”, un nou album „de concepţie”, coautor şi coproducător fiind Tony Visconti, şi unde îl regăsim alături de David pe bunul său prieten Pete Townsend (The Who) în piesa „Slow Bum”. Între cele două albume, Bowie este ales să deschidă, în octombrie 2001, spectacolul de caritate „The Concert for New York City”, organizat în beneficiul victimelor atacului terorist din 11 septembrie. În 2003, reia ciclul obişnuit: album („Reality”) urmat de turneul mondial de promovare sub titulatura „A Reality Tour”. Turneu întrerupt după ce, la Schessel, în Germania, în miezul festivalului „Hurricane”, David simte o durere puternică în piept. Îşi încheie totuşi recitalul, iar medicii constată un blocaj al arterei coronariene. Urmează operaţia, la Hamburg, apoi David îşi reduce apariţiile progresiv. 2006 îi aduce premiul „Grammy” pentru întreaga carieră. Şi iată că după ce în 2011 îşi anunţase retragerea definitivă din muzică, în 2013 revine absolut fabulos: un single şi un album despre care am scris la începutul serialului, care îl propulsează direct pe locul I în toate clasamentele din lume în… doar cîteva ore de la lansare! Asta da revenire pentru „cel mai influent artist contemporan”.

 

Fiţi sociabili!