Daum, ultimul experiment?

În momentul în care ni s-a anunţat că la comanda reprezentativei va veni un neamţ, m-am numărat printre cei care s-au bucurat. Chiar mai mult: m-am entuziasmat, sperînd că neamţul ăsta oarecum atipic va reuşi să toarne niţică rigurozitate de-a lor peste aluatul de calitate rezonabilă din care părea alcătuită baza echipei, produsul final presupunîndu-l a fi măcar digerabil dacă nu de-a dreptul gustos. Însă ceea ce i-a ieşit domnului Daum a fost de departe cel mai insipid, inodor şi incolor produs fotbalistic, surclasînd atît fotbalul de căcănari produs de neuronul lui Piţi, lasă-ne, cît şi ăla de milogi conceput de Răzvan, ca să nu mai vorbim de cel complet anacronic al lui Nea Tata Puiu, ediţia cea mai recentă. Ceea ce s-a întîmplat în scurtul mandat al impostorului devenise previzibil chiar după primele partide, în care nu numai că n-am văzut vreo îmbunătăţire în vreo direcţie faţă de precedentele campanii, ci dimpotrivă: fotbalul românesc, varianta Piţurcă 2008, despre care nemţii au scris că era cel mai urît practicat vreodată la vreun turneu final, ajunsese să mi se pară luminos, inspirat şi imaginativ pe lîngă cel al Naţionalei 2016, versiunea Daum. Iată că în puţin mai mult de un an, nemţălăul a reuşit să-şi facă duşmani cît alţii n-ar reuşi în şapte vieţi, ba a mai dat şi nişte dovezi de tupeu de sorginte pur românească, astfel încît nu m-ar mira să aflu că şi-a depus actele pentru cetăţenie română, că parcă-i de-ai noştri… Plecarea sa de la reprezentativă sper să însemne şi încheierea experimentelor de la această echipă. Ideea nu e de a nu mai chema niciodată străini, ci de a nu mai aduce neisprăviţi, de la noi sau de aiurea. Aşa cum se prezintă lucrurile cînd predau eu acest articol la ziar, şansele cele mai mari le au Contra şi Petrescu. Oricare din ei pare potrivit şi capabil de a face treabă. Doamne ajută!

 

 

Fiţi sociabili!