Dar Tamaş?!

Nu, nu vreau să scriu de rău despre Gabi Tamaș, fiindcă oricum e mare înghesuială pe direcția asta, ci despre prestațiile echipei noastre naționale în meciurile de deschidere a campaniei de necalificare la Campionatul European. Foarte interesant e că după cel de-al doilea, contra pescarilor de macrou, domnul selecționer Guriță ne-a explicat că el a întinerit într-un mare fel Naționala, ceea ce ar fi absolut lăudabil, dacă ar mai fi și adevărat. Fiindcă într-o statistică publicată în „Gazeta Sporturilor” joia trecută, se arăta clar că România a fost pe locul VII în rîndul celor mai bătrîne echipe aliniate la startul calificărilor, din totalul de 55! Tot acolo scria și că dacă luăm în calcul întregul lot, atunci da, România e cam a cincea între loturile tinere.

Ce se înțelege din asta? Păi eu înțeleg că Guriță își face alibiuri în toate direcțiile, dar pe fond pare că e vorba de tragica moștenire a atitudinii de căcănar, moștenită de la alde Piți, lasă-ne, care toată viața lui a pierdut pe mîna legendelor fosilizate din fotbalul autohton. Inovația lui Guriță e că îi aduce pe tineri ca să privească, iar în teren intră tot Moș Grigore și Moș Săpunaru, care, după ce îi fac pe suedezi cu o victorie și nemeritată și nemuncită, sînt schimbați… parțial! Adică Moș Săpunaru se dă accidentat și-i cedează locul lui Moș Moți, care, e drept, reușește tot ce n-au putut ăilalți: să pună de-un penalty pentru pescari, care altfel n-ar fi înscris 1.000 de ani. De unde și strigătul meu din titlul de aici: dar pe Moș Tamaș cui dracu’ îl lăsăm? Poliției israeliene, care, fără pic de respect (măcar pentru tac-su, ditamai șeful de post!), îl arestează fix a doua zi după meci? Păi dacă era convocat, pe lîngă că era clar mai bun decît „bulgarii” ăia, e limpede că scăpa și de bulău, că doar în avion nu-ți pune nimeni fiola în bot.

De aceea, propun ca Tamaș să fie nu doar convocat, ci să preia și banderola de copitan!

Fiţi sociabili!