Dacă ruşine nu e, nimic nu e

Nu mai există pic de ruşine, iar acest lucru a fost demonstrat, încă o dată, la finalul săptămînii trecute, de cazul Macovei. Revenirea medicului ortoped în funcţia de director medical al Spitalului Judeţean Suceava a confirmat că, în România, ruşinea s-a terminat. S-a terminat, s-a terminat, dar cine naiba o fi cumpărat-o pe toată, din moment ce nu mai este nicăieri? Cine a cumpărat-o şi ce-a făcut cu ea? A cumpărat-o doar aşa, de-a naibii, şi a aruncat-o din prima la gunoi? În fine.

Mircea Macovei este unul dintre cei vinovaţi pentru că Spitalul Judeţean Suceava a ajuns focar de infecţie, iar întregul judeţ este văzut acum de toată România, dar şi de peste graniţe, ca fiind un loc al ciumaţilor. Din cauza a ceea ce s-a petrecut la spital, Suceava va fi ocolită mult timp de-acum încolo de turişti, dar şi de investitori. În ciuda răului făcut, domnul Macovei, după ce s-a făcut bine ca urmare a infectării cu COVID (multă sănătate în continuare!), a revenit în spital. Dacă ar fi revenit doar ca medic bine ar mai fi fost, pentru că unitatea medicală are nevoie de cadre în condiţiile în care unii medici şi asistenţi, cu toate că-s apţi de muncă şi nici nu s-au ostenit pînă acum prea mult, refuză să vină la lucru. Orice cadru medical prezent pe secţiile Spitalului Judeţean reprezintă un cîştig, aşa că dacă Mircea Macovei s-ar fi întors doar ca medic ortoped ar fi fost de apreciat. Însă, dumnealui a revenit şi din prima s-a prăvălit în scaunul de director medical. Scaun în care nu prea a stat locotenent colonelul doctor Dinu Chioralia, care, în calitatea sa de director medical interimar, a tot umblat de colo-colo pentru a repara ce-a stricat predecesorul său, Mircea Macovei.

Cu ce obraz vii în faţa unui om care s-a muncit să îndrepte situaţia pe care tu o strîmbaseşi şi să-i ceri să se dea la o parte pentru a-ţi face ţie loc? Cu ce obraz vii şi te aşezi deasupra cadrelor medicale care te acuză că ai contribuit esenţial la răspîndirea COVID-ului, adunînd în aceeaşi sală medici bolnavi şi medici sănătoşi? Autorităţile fac apeluri disperate la cadrele medicale sănătoase să vină la muncă, iar tu te întorci cu nonşalanţă într-o funcţie de conducere, fugărind şi cadrele care-şi fac datoria.

Mircea Macovei s-a întors cu tupeu la locul faptei, pentru că i-a permis Gheorghe Flutur. Gheorghe Flutur este preşedintele Consiliului Judeţean, iar Spitalul Judeţean se află în subordinea acestui consiliu. Era suficient un simplu telefon din partea domnului Flutur, iar domnul Macovei ar fi revenit în spital doar ca medic, nu ca şi director. Era suficient un ordin scurt din partea comandantului militar al Spitalului Judeţean, generalul în rezervă medic Ionel Oprea, pentru ca lui Mircea Macovei să nu-i mai trebuiască directorat.

De-abia după ieşirea publică a premierului Ludovic Orban, care a spus că domnul Macovei nu mai are ce căuta în conducerea spitalului, şi după ieșirea la fel de publică în aceeaşi notă a ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, domnul Oprea şi-a nuanţat poziţia care pînă atunci fusese favorabilă medicului sucevean.

Pînă la urmă, domnul Macovei nu a avut încotro şi a demisionat. Însă, numai după ce o ţară întreagă s-a mirat cum la Suceava nu mai există ruşine deloc. Iar dacă ruşine nu e, nimic nu e.

Fiţi sociabili!