Da’ de ce și tricoul!?

Așa cum se întîmplă adeseori în viață, unele alegeri presupun automat și niște renunțări, atunci cînd evenimente care se desfășoară simultan te pun în imposibilitatea de a le urmări pe toate, deși este evident că ți-ai dori. Cînd ești acasă, iar tehnologia te ajută, cu nițică educare a atenției (care este distributivă în măsura în care stai bine și cu puterea de concentrare) te poți descurca foarte bine urmărind două evenimente simultan, pe două televizoare, ba chiar și trei, dacă ai în față și un laptop. Eu practic sistemul de vreo 17 ani, urmărind frecvent un meci de fotbal combinat cu unul de snooker și cu un telejurnal, ori chiar trei meciuri de fotbal, însă asta e clar mai greu.

Unde vreau de fapt să ajung? Păi, la Paul McCartney, la al cărui concert din 3 decembrie am fost la Cracovia, cam la 960 de kilometri distanță. În apartamentul închiriat, degeaba aveam televizor, fiindcă pe cablul de acolo nu erau decît canale poloneze, 30 la număr, dintre care… nici măcar unul de sport! Iar despre sport nu pomeneau nici la telejurnale. De aceea, am ratat o sumă de evenimente de care ulterior mi-a părut rău că nu le-am putut urmări, iar la filmări, rezumate și alte d-astea nu mă uit, fiindcă nu are farmec decît lupta live.

Cel mai tare regret, nu meciul cu Germania, la handbal feminin, ci cel de fotbal dintre Dinamo și CFR Cluj, din motive lesne de dedus. La revenirea în țară însă am prins o secvență din el la un jurnal sportiv, cu comentariul că galeria le-a cerut dinamoviștilor să-și dea jos tricourile. M-am uitat cu mare atenție în ecran și am văzut cît se poate de clar că, pardon, „cîinii” își dăduseră deja jos izmenele, fiindcă la 0 – 3 e clar că, așa cum se zice prin tribune, te-au cam lăsat ăilalți în curul gol. Nu știu dacă și la handbal funcționează chestia asta, fiindcă la meciul cu Norvegia, pe care l-am prins acasă, zău că n-ar fi fost cu supărare ca măcar vreo două, trei norvegience să-și fi dat jos tricourile!

Fiţi sociabili!