Cuvintele care dezarmează

Raporturile de putere s-au schimbat complet în ultimii ani. De la o lume bipolară – URSS vs. USA – s-a trecut acum (după o perioadă discreţionară  a „jandarmului” yankeu) la provocarea putiniană (vezi criza din Ucraina), dar şi la perspectiva, previzibilă, a unei lumi multipolare: China, dar şi alte puteri regionale emergente vor avea un cuvînt tot mai greu de spus în configurarea sorţii lumii de mîine.

Aşadar, nefiind eu un specialist în geopolitică, îmi permit să constat numai că şi raporturile clasice, consacrate, de putere, dintre bărbat şi femeie sînt pe cale de a fi răsturnate, ba chiar inversate! Acum vreo zece ani, dacă vă mai amintiţi, se făcea mare tam-tam pe ideea de „hărţuire sexuală” şi pe legislaţia – uneori chiar  excesiv de severă – ce putea sancţiona pînă şi imprudenţa de a-i dărui o floare colegei de serviciu. Era, evident, o legislaţie bazată pe premisa tradiţională că bărbatul e mereu iniţiatorul, agresorul. Direct, fizic, ori numai verbal. Ca şi cum ar fi indicat ca un bărbat să facă o declaraţie de iubire, o invitaţie la cafea, numai în prezenţa unui avocat, a unui martor de bună credinţă!?

Ei bine, mă bucur – cumva, la modul  sadic! – să constat că, mai nou, victime ale aşa-zisei forţări, hărţuiri, devin tot mai mulţi bărbaţi. Că – altfel spus – hărţuirea devine unisex. E o consecinţă firească a asumării de către femei a funcţiilor de top, de conducere. În dauna practicii, rutinei tradiţionale de a-şi construi, clădi o familie, înaintea carierei şi cu preţul acesteia.

Interesant este că nu „euroatlanticele”, adică femeile din Europa ori America dau azi tonul trezirii plăcerii lor şi a curajului de a şi-o împlini. În termeni strict militari, nu femeile din ţările NATO („Drepţi! Culcat! Dezbrăcarea! Executarea!”) sînt azi vîrfuri de lance ale subordonării masculilor, ci asiaticele! Găsesc şi aici o explicaţie, dincolo de dreptul universal la plăcere al oricărei femei moderne, dezinhibate. Desigur că orice femeie asiatică visează să dărîme, să anuleze mitul, tradiţia soţiei obiect, a femeii-gheişe, subordonată, docilă. Există azi agenţii de turism care oferă femeilor, celor bogate în general, parteneri (nu doar potenţi, tineri – că nu numai sexul contează! -, ci şi cultivaţi, tandri, veseli)  pentru week-end-uri de vis. Eu unul, nu văd nimic rău în asta, zău! Dimpotrivă, o salut ca o „răzbunare” meritată şi firească, aşteptată vreme de milenii, a femeilor, cele mereu supuse!

Acum, plecînd de la ideea asta, mi-am propus să compar, să pun faţă în faţă, modul, stilul în care o femeie – ok, aici e vorba de inteligenţa, de mîndria ,de curajul şi de  alte „arme” feminine specifice, atît de diferite de cele bărbăteşti! –  poate refuza, amîna, eschiva propunerea, aluzia erotică a  unui bărbat. Iar aceasta în comparaţie cu modul, priceperea unui bărbat de a se scuza, de a amîna ori de a refuza. Veţi vedea că – nu ne mirăm! – şi aici femeile au mai multe variante, căi de atac, de apărare. De apărare prin atac! De la priviri de mironosiţe şi de la talentul de a se preface că nu pricep, pînă la a recunoaşte că înţeleg ce vrea „el”…dar îl tot poartă cu vorba. Culminînd cu răspunsul direct, dat întrebării masculine tipice:  „Singurică, singurică, domniţă!? – Da, sînt singurică, dar mulţumită, mersi, băiete, pentru oferta ta!”. Mai invoc aici şi replica totală, cea de „dezarmare” prin  invitare la act a oricărui bărbat prea insistent în ofensiva lui erotică, ce ar putea fi rostită de o femeie curajoasă: „Mă, vrei!? Bine, atunci hai să o facem! Acum, aici!”. Vă asigur că asemenea replică-invitaţie emasculează, dezarmează orice bărbat prea insistent. Aceasta, prin invocarea fricii de penibil, de rateu (care este cea mai teribilă ruşine pentru un bărbat). De reţinut replica, fetelor!

La rîndul meu, voi scrie, aduna – în numărul viitor – reacţiile, răspunsurile posibile ale unui bărbat agresat – mă rog, invitat, incitat, solicitat imperativ – de o femeie pe care el n-o iubeşte, nu o doreşte.

 

 

Fiţi sociabili!