Cupa degeaba

Săptămîna trecută a avut loc un eveniment sportiv de nivel naţional care dacă nu s-ar fi desfăşurat sînt sigur că nu ar fi observat nimeni. E vorba despre finala Cupei Ligii, o chestie inventată anul trecut, pe străvechiul principiu al formei fără fond, prin care cred că instituţiile care răspund de acest bambilici poreclit fotbal au dorit să arate că sîntem în rînd cu lumea. Adică: au spaniolii trei competiţii? Ia să le arătăm că avem şi noi! Au englezii vreo cinci? Perfect: cît de curînd vom avea şi noi. Aşa funcţionează legea progresului: vezi ceva bun la alţii şi încerci să faci şi tu. Din nefericire, noi rămînem doar la stadiul de încercare. Că în afară de numărul de competiţii, la care dacă ne întărîtăm putem să-i şi depăşim pe toţi, ce naibii alte asemănări mai putem depista între amărîţii ăştia din bătătura proprie şi fotbalul din Spania, Anglia şi de oriunde? De exemplu, la Cupa Ligii din Anglia iau parte toate echipele din cele vreo şapte sau opt divizii, în cap cu Premier League, în total vreo cîteva sute bune, cîştigătoarea primind bani grei, ba şi un loc în Europa League, dacă nu cumva îl are deja asigurat din celelalte competiţii. La noi, finala a avut loc între una deja calificată în ceva, Steaua, şi o insolventă cu interdicţie la plimbat prin Europa. A fost un fel de competiţie degeaba, cu o finală degeaba şi cu cheltuieli absolut degeaba pentru toate participantele la mascarada asta. Dacă ar fi să căutăm şi ceva bun, atunci e clar că marele cîştigător a fost numitul Chipciu, care pînă la finala asta cică mai dăduse un gol prin 2013. Pe care, cu siguranţă, şi-l va aminti pînă la bătrîneţe, că altul nu cred să mai apuce să dea vreodată. Poate doar dacă revine Piţi, lasă-ne, la Naţională şi pune de un amical cu frizerii din Malta, în care să-l utilizeze pe numitul Chipciu în ultimele 8 minute, cînd ăia, obosiţi dar şi fericiţi că ne conduc cu 4-0, îl vor lăsa nemarcat pe ăla care tare seamănă cu Maradona. Cel de acum.

 

 

Fiţi sociabili!