Cumătră dragă,

Am aşteptat cît am aşteptat cum îţi promiteam în scrisoarea trecută să se limpezească măcar o parte din apele în care se scaldă oamenii politici de la conducerea de partid şi de stat a ţării noastre da iată că aşteptarea mea n-o dat roade în nici o privinţă drept pentru care m-am hotărît să închei cu tăcerea şi să trec la nişte declaraţii publice cutremurător de înspăimîntătoare după modelu doamnei Elena de la turismu naţional şi internaţional care o fost şi care acuma-i încolţită din toate unghiurile de vedere. Fiindcă dînsa după părerea mea este singura fiinţă în stare să bage acest prezent în istoria naţională a ultimilor ani depăşind cu mult chiar şi mineriadele la care o fost supus domnu Iliescu pe vremea revoluţiei sau însuşi criza mondială în urma căreia o căzut valoarea monedelor în aşa hal încît ne-o afectat şi pe noi la alocaţiile de stat şi la pensiile pensionarilor nemaivorbind de sistemele de prevederi sociale şi chiar şi sondajele de opinie publică care o dat erori catastrofale cum o fost eroarea de alegere a domnului preşedinte Victor Viorel deturnînd astfel victoria în favoarea lu Claps şi aşa mai departe. Iar din această bulibăşeală de sistem electoral ne-am trezit că nici o valoare intrinsecă a statului de drepţi nu mai este valabilă şi trebuie luat totul de la zero însă pînă atunci se manifestă aşa cum îţi descriam şi săptămîna trecută fel de fel de excese de zel cum ar fi şi ponegrirea cu orice preţ a doamnei Elena de la turismu naţional şi internaţional care o fost însă luată pe partea de dezvoltare durabilă unde i se inventează o serie de deturnări de fonduri şi spălătorii de bani ceea ce dînsa nici nu-şi aminteşte că ar fi făcut fiind ilegale la vremea respectivă în schimb mîndrindu-se tot la vremea aceea cu bazine de înot şi cu pîrtii de schiuri da mai ales cu gale de box internaţional în care vroia să promoveze imaginea noastră de popor neînfricat şi care ştie să lovească la o adică pe toţi duşmanii în plină figură sau la plex astfel ca în felul acesta să nu mai îndrăznească nimeni să umble cu ameninţări de tot felu inclusiv Putin care stă la pîndă la frontierele Europei noastre iubite dinspre Ucraina soră şi prietenă şi nu lasă să treacă picior de animal sau aripă de pasăre în spaţiu nostru aerian şi nu numai visînd la un război mondial cu ucrainenii şi cu moldovenii în general ceea ce desigur ne bulversează la nervii din cap şi ne face să ne pierdem uzu raţiunii politice şi sociale pe multiple planuri. Din cauza asta o şi ieşit la iveală din dezvăluirile doamnei Elena de la turismu naţional şi internaţional care o fost situaţia de spionaj în care ne aflăm prin aceşti terorişti mascaţi pe nume Goldea sau maioru nu mai ştiu cum de la conducerea informaţiilor şi deci prin ceea ce o dezvăluit cu lacrimi în ochi această doamnă a turismului românesc se dovedeşte că situaţia o scăpat definitiv şi total de sub controlu parlamentului deci nu mai este nimica de făcut în nici un sens. Aşa că eu cumătră draga aşa cum ţi-am mai scris la început am să mă apuc de făcut şi eu dezvăluirile de rigoare de pe plan local prin care să aduc la cunoştinţa opiniei publice locale naţionale şi mondiale faptu că la noi din subvenţiile pentru gîndacu de Colorado o parte o ajuns în buzunaru lu Iliuţă a lu Gărgăune prin spălarea acelor bani în rîul Moldova la ceas de seară şi în taină deplină ceea ce acuma el spune că din lipsă de martori este nevinovat şi el ca hîrtia însă în urma acestor dezvăluiri pe care le pot susţine şi în faţa procurorilor eu sînt convinsă că dreptatea va triumfa definitiv şi ţara noastră va începe să păşească pe drumu luminos a cincinalelor în timp ce doamna Elena va ajunge eroina neamului. Drept pentru care închei cu acest ton optimist prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu uşurare.

 
 
Fiţi sociabili!