Cumătră dragă,

Îmi vine greu să-ţi mai scriu în condiţiile de faţă cînd s-o validizat cîştigarea alegerilor de către acest Claps provenit din cele mai mici minorităţi naţionale existente pe cuprinsu mapamondului pămîntesc şi care nici n-o început bine a dirija statu de drepţi credincioşi a ţării noastre că o şi început a se da în stambă printr-un plagiat grosolan pe care o dat autografe ca scriitorii în timp ce o anumită populaţie prostită de foame s-o aşezat la coadă crezînd că se împarte deja ajutoare pentru iarnă. Şi după cîteva ceasuri de stat la coadă cu ce crezi că s-o trezit aceşti locuitori în loc de pîinea cea de toate zilele? S-a trezit cumătră dragă cu o carte plină de minciuni în care respectivu Claps de naţionalitate săsească se împăuna cu o biografie fabricată de cercurile de interese oculte din care rezultă că dînsu este de fapt un agent de spion pus încă din copilărie să tragă cu ochiu la realizările poporului nostru şi să le divulge la nemţi iar ca răsplată acuma i s-o dat pe mînă frînele naţiunii ca să poată vinde ce-o mai rămas de vîndut la companiile nemţeşti lăsînd tineretu fără fabrici şi uzine în care ar putea să-şi clădească un viitor şi de aceea fiind nevoiţi să plece peste hotare unde sînt sortiţi să ajungă slugi şi să li se spele creierele cu prostii tehnologice cum ar fi reţelele de sociologie urbană din care n-ai cum să ieşi altfel decît cu mintea tulburată şi cu deviaţii de caracter ceea ce s-o şi dovedit în cazu deasporei de acuma două săptămîni. Şi acuma să te văd eu cumătră dragă pe unde scoţi cămaşa cînd ai să vezi peste tot prin oraşele şi satele noastre ridicîndu-se la protest acest popor umilit de voturile voastre şi cum o să-şi ceară înapoi acest popor drepturile încălcate care acuma o fost confiscate de clasa politică a lu Claps şi să te văd de unde ai să scoţi aceste drepturi împreună cu deaspora ta de bani gata căci nu pocesc da mă bucur că o să deie o criză financiar-contabilă şi peste voi în timp ce la noi o să vină sărbătorile şi o să vă rîdem în nas la toţi din spatele buhaiului în timp ce caprele şi căiuţii şi urşii or să joace de mama focului uitînd de supărarea pricinuită cu ocazia votului şi dînd peste cap paharele cu rachiu în cinstea guvernului rămas neatins în frunte cu domnu Victor Viorel dragul de el. Şi ca să-ţi cadă faţa de ciudă că nu s-o clintit nici rîul nici ramul odată cu venirea lu Claps în fruntea republicii iacătă un exemplu de mîndrie şi în acelaşi timp de sfidare la adresa străinătăţii prin organizarea unor ieftiniri fără precedent produse la iniţiativa domnului Victor Viorel dragul de el intitulate vinerea neagră ceea ce o îmbărbătat poporu să-şi ieie inima-n dinţi şi să pornească la cumpărături ca să dovedim străinătăţii că sîntem şi noi capabili de un nivel de trai capitalist iar deaspora să steie cu botu pe labele ei jegoase şi să le curgă mucii de invidie la adresa noastră. Că acuma cînd o văzut că domnu Victor Viorel dragul de el nu s-o pus pe bocit ca urmare a fraudării recente o prins a scorni alte invenţii de propagandă cum ar fi că de unde-şi permite să se ducă la Dubai şi să beie bere amestecată cu praf de aur în loc să steie acasă şi să mănînce ceapă cu mămăligă ceea ce nu-i priveşte pe dînşii pe de o parte iar pe de altă parte n-are decît să beie şi dînşii dacă-şi permite la pungă şi să nu vie cu pretenţii exagerate cum s-o exprimat acest Claps adica să-i prezinte de urgenţă bugetu ţării ceea ce este culmea neobrăzării politice fără precedent ca şi cînd noi n-am şti ce are de gînd să facă cu acest buget anume să pună mîna pe el şi să-l pună în conturile lor din Elveţia cum o făcut nu ştiu ce rege sau cum o făcut comuniştii cu tezauru nostru dat pe degeaba la ruşi. Deci să-şi mai pună ei pofta-n cui că eu închei aici prezenta scrisoare şi te îmbrăţişez cu indignare.

Fiţi sociabili!