Cumătră dragă,

 Nici acuma nu-s ieşită complect din starea de derutare prilejuită de coşmarele de săptămîna trecută cînd îţi ziceam că stuchitu de Ponta nu mai conteneşte cu prezenţa prin toate locurile şi deci văzînd în carne şi oase chiar drumu asfaltat proaspăt la care m-am referit m-am pătruns de o derutare şi mai mare şi am încetat să mai cred în facultăţile mele intelectuale pînă la proba contrarie. Cu toate astea nu-mi vine să mă întrerup din scrisorile care ţi le trimit şi deci te rog să ţii cont de această stare a mea soră cu demenţa vacii nebunatice şi să înţelegi numa printre rînduri ceea ce-ţi scriu căci s-ar putea să fie pe jumătate adevărat. Că uite ce mi s-o năzărit de curînd după ce am încetat festivalu medieval local de pe raza localităţii şi am putut să ies din starea de statuie vie în care m-am postat la portiţă respectiv mi s-o năzărit să fac diferite poze selfi cu mine însumi deci să-mi fotografiez organismu în diferite stări care le am pe parcursu zilei ca să am o dovadă vie şi concretă a stării mele de sănătate mintală şi să nu mă mai îmbrobodească vecinii cu tot felu de zvonuri de nebuna satului şi aşa mai departe. Aşa că acuma am asupra mea un telefon digital de trei sute de pixeli împrumutat de la şefu de post contra unor servicii în natură intimă şi cu care am început a face diferite postări cum ar fi dimineaţa cînd mă scol singură sau seara cînd mă culc singură avînd deci grijă să-l scot în prealabil afară pe şefu de post pe portiţa din dos în aşa fel încît urmărind aceste postări îmi dau seama că nu este nimica în neregulă cu organismu meu dar însă în alte situaţii încă nu-s destul de sigură de realitatea înconjurătoare cum ar fi situaţia din Ucraina sau din Republica Moldova ca să nu mai vorbesc de orientu mijlociu şi îndepărtat unde nu se poate posta cu acest telefon digital fiind prea departe şi întuneric din cauza fuselor orare. Cît despre aceste situaţii mai mult sau mai puţin îndepărtate sîntem nevoiţi să credem ce spune la radio şi la televizor cum că aceşti sovietici însetaţi de dictatură şi de nedreptăţi acaparează noapte de noapte noi şi noi teritorii româneşti aflate pe meridianele globului şi în felul acesta ne ştirbeşte demnitatea naţională iar ceea ce este strigător la cer cu adevărat nu este ştirbirea propriu-zisă ci neputinţa stuchitului de Ponta de a pune capăt acestei batjocori lăsînd pe seama hazardului destinu nostru contemporan şi vînzînd pe ascuns chiar şi viitoru la nişte companii multinaţionale pe bază de comisioane şi şpăgi cu care-şi trimite odraslele la studii în străinătate şi nevasta pe coastele de azur. Şi asta în timp ce trupu lu domnu Patriciu zace abandonat în străinătate de cîteva săptămîni şi nu-i nimeni în stare să-l aducă acasă să fie îngropat cum se cuvine în subsolu strămoşesc de unde i se trage şi petrolu şi alte bogăţii şi care peste veacuri poate deveni sfinte moaşte la care să se închine nepoţii şi strănepoţii. În schimb de ce crezi că are grijă stuchitu de Ponta în această etapă istorică? Ei bine are grijă de migraţia poporului român dînd chiar o lege de urgenţă în acest sens prin care îndeamnă poporu să migreze unde vede cu ochii ceea ce nici Burebista nici Traian şi nici Decebal şi nici Bacus n-o îndrăznit să facă adica să ne transforme în popor migrator alături de huni şi de goţi şi de hotentoţi care nu ştie altceva decît să pîrjolească şi să jefuiască de unde şi situaţiile de război descrise mai sus şi chiar unele fenomene halucinogene cum ar fi bolile de limbă albastră apărute în gospodăriile oamenilor nevinovaţi şi care poate molipsi chiar limba noastră naţională ca un fagure de miere şi ne poate duce la pierzanie totală în contextu naţiunilor. Drept pentru care eu te sfătuiesc să citeşti cu atenţie această scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez în continuare cu îngrijorare.

Fiţi sociabili!