Cumătră dragă,

Pornind de la acest exemplu pozitiv care ţi-am povestit săptămîna trecută cînd m-am căţărat cu scara şi am luat acasă covoru de plastic aninat de stîlp şi l-am tăiat cu foarfeca de jur împrejur pe domnu nostru preşedinte de judeţ dragu de el şi l-am lipit pe scoarţa de la căpătîiu patului alături de domnu nostru preşedinte Verner dragu de el pe care l-am furat încă de anu trecut de pe gardu primăriei cînd s-o făcut referent şi am votat toată lumea cu da încît acuma avem parte de libertate şi stat de drept peste tot în ţară avînd totodată şi o sumedenie de drepturi şi libertăţi aşadar pornind de la acest exemplu personal am să-ţi zic totuşi în secret că am o mare derutare despre domnu nostru preşedinte de judeţ dragu de el cînd am citit pe o poză adusă de doamna dirigintă de la poştă că dumnealui vrea să construiască un antold pe muntele Rarău în care să înghesuiască toate stelele cerului şi care să ilumineze zi şi noapte cel mai mare festival de hore şi cîntece populare bucovinene care există şi la care să mergem toţi bucovinenii cu mic cu mare ca să ne distrăm fără încetare după ce iese învingător în alegerile de la toamnă şi după care o să vină cea mai mare dezvoltare economică şi socială din istoria noastră odată cu plecarea definitivă a pademiei de virus. Iar derutarea mea rezultă prima dată că nu ştiu cum arată un antold adică dacă este sub formă de căpiţă sau sub formă de magazie de lemne ori sub formă de şură fiindcă ca să strîngi sub acelaşi acoperiş toate stelele cerului este o mare treabă de gospodar pe de o parte da şi o mare treabă inginerească ca nu cumva să vie o vijelie de furtună şi să prăbuşească acoperişu respectiv peste oamenii bucovineni adunaţi la petrecere ceea ce ar veni ca o mare dandana politică înainte de alegerile electorale din toamna asta şi de asta mi-am zis în gîndu meu că n-ar fi rău să scrie cu oi şi mioare şi capre domnu nostru preşedinte de judeţ pe munţii înconjurători nişte anunţuri de avertizare pentru turiştii care or da năvală să se prindă în horă da şi pentru sateliţii americani trimeşi sub formă de peseide să ne păcălească şi să ne puie să aşteptăm degeaba acele beneficii la care avem dreptu prin alianţa nord atlantică semnată în numele poporului român care în mod absolut nu merităm un astfel de tratamente de înşelăciune. Că nu destul că s-o ivit pe nepusă masă aceşti viruşi generali veniţi din China sovietică da şi-o băgat coada mai nou şi acel virus de comunicare introdus anume de pesediştii naibii de la guvernarea din parlament care aşa cum spunea pe bună dreptate domnu preşedinte de ţară Verner dragu de el trebuie neapărat să băgăm la cap că această gaşcă politică vrea să ne îmbolnăvească definitiv iar dînşii să se instaureze iarăşi la conducerea ţării pe fondu unei absenţe fără precedent a poporului român de la alegerile electorale din toamna asta care ne bate la uşă. Ca să nu mai spun că îndată trebuie să înceapă şcolile de învăţămînt iar aceşti pesedişti nemernici abia aşteaptă să meargă tineretu la învăţătură ca să le bage în cap alţi viruşi scorniţi de dînşii contra naturii umane astfel avînd în programu lor de guvernare un fel de genocid cultural de intoxicare care-i mai periculos de o mie de ori decît pademia actuală şi pentru care n-o să existe în vecii vecilor nici un vaccin de cotracarare fiindcă orice vaccin trebuie să conţină neapărat o serie de antecorpi care din bătălia cu corpu omenesc rezultă la finalu finalului triumfu binelui asupra răului exact ca-n basmele cu zmeii cei răi şi cu Făt Frumos care totdeauna îi învinge prin tăierea capului şi pe urmă trăieşte fericit pînă la adînci bătrîneţi. De asta îţi tot spun şi tot insist şi tot repet că nu-i vremea acuma să ne culcăm pe-o ureche deoarece duşmanu de clasă pesedist stă la pîndă să ne prindă adormiţi sau moleşiţi şi să ne înjunghie pe la spate cum vrea să facă şi cu domnu Orbanu dragu de el să-l răstoarne de la cîrma ţării prin acea noţiune ilegală pusă la cale de bărbosu de Colacu din aşa-zisa cameră superioară unde este închis de cîteva zile şi stă la fumat şi la cafele picior peste picior cu gaşca lui şi pune la cale aruncarea ţării în haos şi deznădejde. Ceea ce o venit vremea să le spunem şi la tineretu actual atît faţă în faţă cît şi olain să se păzească straşnic de orice virus pesedist introdus pe internet şi pe tabletele şcolare şi să se spele cît mai des cu putinţă pe mîini de orice mesaj privind relaxarea la care-i îndeamnă ciumaţii de pesedişti. Drept care închei îngrijorată prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu mascare.

Fiţi sociabili!