Cumătră dragă,

Şi acuma îmi aduc aminte de ziua de relaxare sociologică făcută cadou la tot poporu de domnu nostru preşedinte Verner dragu de el şi nu pot să uit cînd ne-am trezit toţi contacţii săteşti de la noi din sat tufă de mahmuri şi cum ne-am adus aminte toţi laolaltă că n-am mai intrat în vreun muzeu de vreo trei luni de zile şi cum dintr-o dată ne-o secat la lingurică aşa un dor de muzee că tot cu acest prilej era să cădem din picioare în uliţa mare care pe urmă s-o adăugat şi un dor nebun de teatru şi de coregrafie şi de concerte sinfonice de la care am fost opriţi prin stările de urgenţă şi de alertare încît chiar că am căzut cu toţii laţi ca morţi în mijlocu drumului şi nu ne-am mai putut ridica pînă cînd n-o sosit în mijlocu nostru domnu ministru de cultură în persoană la braţ cu domnu nostru preşedinte de judeţ care domn ministru ne-o promis că ne dă la toţi cîte o suvenţie în bani fiind consideraţi de dînsu cu toţii ca persoane artistice bucovinene independente şi deci fără mijloace de trai datorită recesiunii economice de pademie. Şi iarăşi n-are cum să nu-mi aduc aminte cum pe loc ne-am revenit şi îndată ne-am ridicat din glod şi ne-am îndreptat înapoi spre terasele rămase fără muşterii care şi ele suferea din lipsă de fonduri de ajutorare de la stat da care o zis la televizor domnu Orbanu dragu de el că se rezolvă şi asta tot prin suvenţii de ospitalitate şi de şomaj tehnic ceea ce ne-o făcut să ne veselim cu toţi dimpreună şi să chefuim iarăşi pînă la ziuă. Numai că acuma după aceste aduceri aminte fără precedent mi-o fost dat să aud la aparatu de radio că pesediştii contaminaţi cu ciumă roşie încă de pe vremea coruptului şi puşcăriaşului de Liviu Dragnea nu vrea în ruptu capului să voteze la prelungirea stării actuale fiindcă aceşti pesedişti visează numa şi numa la campania electorală şi nu ţine cont de starea de asteritate în care ne aflăm din cauza pademiei care o fost nevoită să ne cheltuiască toţi banii pentru a cumpăra aparate de ventilaţie şi sumedenie de măşti şi o grămadă de aparate de testare care nu vine degeaba din ceruri sau de la Duhu Sfînt ci trebuie cumpărate prin politică guvernamentală care o face domnu Orbanu împreună cu domnu Cîrţu care ştie din ce în ce mai precis cît s-o cheltuit şi cît o mai rămas din bugetu de vesterie a ţării care nu este sac fără fund şi ne poate duce pe toţii la fund în prăpastie sau la suprafaţă la sapă de lemn dacă ne luăm după gura slobodă a numitei Olguţa că altfel nu pot să-i spun care acuma în loc să ţie cu asteritatea sănătoasă declarată de domnu Cîrţu sare la clanţă prin toate comisiile ezistente în cele două camere şi se dedă la inepţii de tot felu capabile să ducă în oroare opinia publică românească şi să facă în aşa fel încît să revină din nou pademia pe meleagurile noastre istorice în timp ce pesediştii dînseia să pună mîna pe alegerile electorale care se apropie şi să-şi facă de cap pînă la capăt în detrimentu oricărei distanţări sociologice impusă de situaţia de fapt şi de drept cînd însăşi domnu nostru preşedinte Verner dragu de el o spus şi o repetat de mai multe ori în faţa naţiunii că virusu de pademie nu se alungă din ţară cu voturile pesediştilor ci numa şi numa cu măsurile de distanţare şi de igienă reciproc avantajoasă ceea ce americanii o şi trecut la măsuri în acest sens trimiţînd în spaţiu cosmic din univers o echipă de cosmonauţi pentru a măsura care-i distanţa cosmică necesară pentru a se distanţa de virusu de pademie şi cu scopu de a construi pe lună şi pe alte planete din cosmos nişte moluri comerciale unde nu se poartă mască pe figură şi unde te poţi înţelege cu vînzătorii prin viu grai cum era altădată şi la noi la tîrg unde te puteai tîrgui fără fereală şi nu trebuia să te tot speli pe mîni cu apă şi săpun ca să nu mai spun că acolo în univers nu mai este obligator dezinfectatu cu spirt medicinal pe toate suprafeţele adiacente şi deci acest spirt poate rămîne pentru băut la concertele în aer liber şi la meciurile de fotbal unde acuma nu se mai permite şi nici nu se găsește la alimentară fiind băgat în penurie de necesitate pe plan naţional şi local. Şi deci fiind lipsiţi de acest produs care ne-o făcut să supravieţuim în viaţă în faţa acestei pademii şi să ajungem să ne bucurăm de deschiderea teraselor şi a teatrelor şi a librăriilor acuma nici noi nu mai putem să tratăm cu succes pe contaminaţii noştri şi deci acuma trebuie să facem rost de nişte anticorpi care este la modă prin spitale şi care s-o dovedit că dacă-s băgaţi în organismu nostru dînşii se ia la trîntă acolo cu diferite organe afectate şi face să moară toţi viruşii de pademie cuibăriţi în organele respective ceea ce mi-o dat o serie de idei pentru campania electorală a pesediştilor care am să-ţi spun mai pe îndelete în scrisoarea de săptămîna viitoare. Drept care momental acuma te îmbrăţişez cu anticipare.

Fiţi sociabili!