Cumătră dragă,

Vreau să-ţi relatez că noi la nivelu localităţii pentru o bună bucată de vreme nu ne-am oprit de fabricat pe plan local acele diferite materiale didactice recomandate de doamna ministră de învăţămînt şi de cercetare şi de domnu nostru preşedinte Verner dragu de el respectiv am continuat să depăşim planu cincinal la această fabrică de tablete la care face apel această şcoală olain modernă şi fără de care nu se poate duce la bun sfîrşit anu şcolar în vigoare şi la care foarte mulţi elevi nu are acces din cauza sărăciei defavorizate în care se zbate. Şi deci aflînd noi prin mijloacele de comunicaţie în mas media din casele noastre că de săptămîna viitoare se va schimba starea de urgenţă în stare de alertare prima dată ne-am speriat şi am scuipat în sîn iar în continuare ne-am lăsat momental de toate activităţile voluntare începute respectiv ne-am oprit din vaccinat şi din ventilat cetăţenii în stare de maturitate ba însă chiar am lăsat baltă şi necesităţi şcolare a tinerei generaţii fără de care ţara noastră se zice că poate să nu mai aibă nici un viitor european de aici înainte. Şi deci cum stăteam noi din toate aceste activităţi de muncă patriotică printre care activitatea curentă de făcut tablete manual tot ecologic cum ne şade nouă bine la Bucovina respectiv după ce am scos de pe pereţii din clasele de la şcoala generală patru table mari şi negre şi după ce ne-am apucat de tăiat cu bonfaieru din fiecare cîte cincizeci de tablete mai mici ceea ce o rezultat două sute de tablete drăgălaşe de toată frumuseţea şi după ce le-am împărţit deja la toţi elevii favorizaţi şi nefavorizaţi de pe raza localităţii şi după care ne-o mai rămas o sută şaptezeci de tablete care ne-am gîndit să le donăm la elevii necăjiţi din Republica Moldova la îndemu special a domnului nostru preşedinte Verner dragu de el şi totodată a domnului Orbanu dragu de el deci după toată această sperietură provocată de trecerea la starea de alertare pentru o vreme scurtă m-am sucit în cap şi la inimă şi mi-am spus că poate era mai bine să ne întoarcem pînă nu-i prea tîrziu la şcoala vieţii de zi cu zi sub formă de educaţie sau la şcoala cu bănci şi cu profesori unde pînă acuma am mers bou şi ne-am întors vacă dar însă acest proces de gîndire mi-o trecut repede cînd am aflat tot de la mijlocu de comunicaţie în mas media din casa mea proprie şi personală că de fapt această stare de alertare este de fapt o stare de relaxare treptată a populaţiei generale din ţara noastră în afară de satele şi oraşele care o fost băgate milităreşte în cantina de pademie şi unde încă se mai face vaccinare şi ventilare la toţi cetăţenii aflaţi în pericol ceea ce în total m-o făcut să-mi revină bătăile de inimă la loc şi să mă gîndesc din nou la cele două sute de tablete drăgălaşe de toată frumuseţea pe care le-am împărţit deja la toţi elevii favorizaţi şi nefavorizaţi de pe raza localităţii şi la cele o sută şaptezeci de tablete care ne-am gîndit să le donăm la elevii necăjiţi din Republica Moldova la îndemu special a domnului nostru preşedinte Verner dragu de el da care între timp o venit înapoi fiind respinse de preşedintele moldovean ca un semnal de protest sau de altă natură geopolitică şi care ne-o întristat definitiv în sufletu nostru de bucovineni de-a lu Ştefan cel Mare. Iar acuma am rămas nedumerită şi plină de confuzie administrativă nu numa eu da şi restu populaţiei de la noi din sat fiindcă oricît am întoarce-o pe toate părţile această ordonanţă de alertare tot nu pricepem cum naiba se poate acest popor de la daci şi de la romani să se relaxeze şi totodată în acelaşi timp să intre în alertare care pentru mine ori te relaxezi gospodăreşte şi te tolăneşti fără grijă la umbră ori stai la pîndă să nu se iţească vreun pericol dinspre partea necunoscută a existenţei ceea ce eu cred că numa pesediştii de la camerele reunite o bîlbîit lucrurile fiind cuprinşi de o neagră invidie la adresa domnului Orbanu dragu de el şi a domnului nostru preşedinte Verner dragu de el ca dovadă fiind şi leşinătura lu bărbosu de Colacu de la conducerea partidului respectiv care o rămas fără calciu în oase şi în sînge de-atîta invidie şi dat fiind de asemenea ciuma roşie cu care s-o infectat cu mult înainte de pademia în vigoare şi cu care o infectat mai departe toată economia pînă o trecut-o în recesiune. Iar acuma întorcîndu-mă la oile noastre să ştii că momental noi ne-am hotărît să împăcăm şi oaia şi capra aşa că am hotărît ca în perioada de alertare şi de relaxare să facem cu rîndu respectiv jumătate dintre bucovineni să se hodinească la umbră în timp ce restu de jumătate de bucovineni să steie la pîndă şi tot aşa pînă cînd o să deie domnu preşedinte Verner ordin de relaxare totală şi generală la toată lumea ca să putem să ne culcăm toţi pe-o ureche pînă la iarnă. Drept care închei liniştită prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu relaxare.

Fiţi sociabili!