Cumătră dragă,

Nici bine n-o trecut anu cel vechi şi nici bine că s-o instaurat anu cel nou cînd iacătă că se anunţă o perioadă de agitaţie nemaipomenită şi în loc să ne bucurăm de liniştea şi sănătatea democratică promisă de guvernu cel nou uite cum şi-o băgat coada spurcată guvernarea de tristă amintire a minciunoasei de Viorica prin interpusu de Colacu de la camera superioară din parlament şi cum îţi spuneam în loc să se arate zorii unui trai mai bun şi mai îmbelşugat începe să se arate tot mai precis o răsturnare atmosferică dirijată de aceşti comunişti care o început anu nou cu nişte nenorociri geostrategice fără precedent pe plan naţional şi pe plan internaţional de care se sperie tot mapamondu pămîntesc care începe să steie pe un butoi cu pulbere şi dacă nu mă crezi am să-ţi explic pe îndelete cum stă această treabă geostrategică de rău augur pentru pacea şi securitatea mondială. De la început aşadar află că odată cu sărbătorile care o trecut aceşti comunişti a minciunoasei de Viorica o pus la cale o panică explozivă în rîndu populaţiei civile de pe stradă prin folosirea ilegală de către interpuşi a unor petărzi sau pocnitori pe bază de praf de puşcă pe care le pocneşte în rîndu cetăţenilor de pe stradă ca să bage nelinişte în sufletu românesc şi care se răspîndeşte pe urmă pe cale psihologică în toată populaţia mapamondului pămîntesc ceea ce se reflectă în aceste tensiuni dintre popoare iar tu ca simplu cetăţean habar n-ai de ce se dezechilibrează factoru climateric sau factoru de stabilitate militară sau economic-financiară iar această situaţie face să nu mai existe nici o urmă de previziune şi aşa mai departe. Iar cînd îţi spun toate astea să ştii că nu le spun din mintea mea ci îţi redau o parte din ce mi-o transmis la telefon de Bobotează Ionel a lu Adiasporiţei care acuma are această posibilitate să sune de pe internet pe oricine îşi doreşte şi care mi-o spus pe de altă parte să pun la păstrare vreo două damigene de aghiazmă mare pentru orice eventualitate de boală sau de război nuclear sau de alegeri anticipate căci lumea întreagă se află acuma într-un mare pericol care de la dînsu din deaspora se vede cu cea mai mare claritate însă de la noi din ţară nu se vede deloc din cauza aburelilor din parlament care fiind condus în continuare de acoliţii acestei minciunoase de Viorica de la fostu program de guvernare are de organizat o serie de răzbunări faţă de domnu Orbanu care dînsu vrea să readucă ţara pe nişte făgaşe normale şi în acest scop se află chiar acuma la parlamentu de la Uniunea Europeană de unde transmite în direct la radio şi la televizor nişte semnale către parlamentu de la noi ceea ce pe mine mă emoţionează pînă la lacrimi de fericire şi aşa cum spunea şi Ionel a lu Adiasporiţei chiar acuma o sosit vremea să transmitem şi noi prin glasu lu domnu Orbanu un semnal de stopare a încălzirii climaterice globale dar şi un semnal către preşedintele Americii să nu se mai amestece în treburile interne a altor popoare islamice şi să le ucidă generalii din armată fiindcă uită-te şi tu cum se excaladează ameninţările cu războiu atomic mondial şi cum explodează preţurile la petrol şi la alte produse petroliere cu care ne încălzim şi noi în ţara noastră şi vorba lu Ionel toate sînt interconectate între ele pe multiple planuri şi ar fi păcat să dăm apă la moară comuniştilor lu minciunoasa de Viorica care pune beţe în roate întregii ţări şi provoacă aceste crize naţionale şi mondiale pe care atît domnu Orbanu dragu de el cît şi domnu Klaus de la preşedinţia ţării se străduieşte să le tempereze cum scrie la carte. Şi dacă tot am vorbit despre această nouă ordine mondială de la noi din guvern şi de la noi din primărie eu cred că este cazu să trecem cu toţii la treabă în sensu că să ne mobilizăm cu mic cu mare şi să începem a sfinţi cu aghiazmă mare toate obiectivele de interes naţional cum ar fi începînd cu bugetu ţării şi terminînd cu punctele de pensii pe care tocma le-o aprobat domnu Klaus de la preşedinţia ţării iar apoi să trecem să sfinţim toate autostradele începute şi toate spitalele regionale şi toate şcolile de învăţămînt de pe cuprinsu ţării ca să nu mai zic de toate maşinile şi trenurile care în ultima vreme se tot ciocneşte între ele producînd victime colaterale încarcerate sau morţi şi răniţi cu nemiluita. Dar însă eu am încredere că cu toată această ameninţare cu războiu atomic mondial este bine ca noi să ne vedem de treburile noastre şi să urmăm calea partidului lu domnu Orbanu dragu de el spre noi victorii finale de necontestat. Drept care închei prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu încurajare.

Fiţi sociabili!