Cumătră dragă,

Pînă să ne pregătim noi aşa cum ţi-am scris pentru turneele locale de mare şmen prevăzute în viitoru apropiat şi deci să ne găsim straiele potrivite pentru acest sport cu paleta de tenis şi pînă să punem în aplicare ceea ce mi-o venit ca o idee cu care o să rupem gura sportului mondial respectiv să dovedim un maxim de patriotism şi de originalitate adică să înfiinţăm o suită de ateliere meşteşugăreşti care să coasă pe cămeşile şi pe chiloţii noştri locali de sport cele mai vestite modele tradiţionale bucovinene care le avem în partimoniu nostru, iacătă că o trebuit să ne întrerupem din treabă şi să ne pregătim pentru alte evenimente mai arzătoare care bate la uşa politicii naţionale respectiv desenarea doamnei Viorica la înalta funcţie de candidat la alegerile prezidenţiale. Şi ca s-o iau de la capăt cu această relatare mai întîi şi mai întîi dă-mi voie să-ţi spun cît de tare m-am bucurat şi cît de tare mi-o tresărit inima-n mine de fericire cînd s-o anunţat pretutindeni această veste aproape neaşteptată da care o speram din toţi rărunchii mei iar acuma ce să văd: văd că toată lumea se ceartă şi se bate în sondaje de opinie publică să arate cum o fi şi ce-o păţi ceilalţi candidaţi dintre care menţionez pe teutonu de preşedinte Claps Verner şi chiar pe un domn despre care n-am auzit pe la noi prin sat respectiv domnu Bîrnă şi nu ştiu mai cum răsărit imediat după referentu din primăvara asta şi care cică ar fi tot de prin părţile Sibiului şi mult mai înalt la statură şi mai ţîfnos decît teutonu la care m-am referit şi deci spune şi tu cu cine anume trebuie să se bată doamna Viorica la o adică în diferite confruntări de opinie publică sau în diferite dialoguri de idei despre programu de guvernare care în paranteză îţi spun că merge ca uns cu aceşti miniştri aflaţi în portofoliu şi pe deasupra şi cu miniştrii cei noi la care n-o avut nimica de obiectat teutonu de Claps Verner şi deci cum să nu pui pauză la aceste turnee locale de mare şmen prevăzute pentru viitoru apropiat cînd sportu cu paleta şi cu mingiuca nu se poate compara cu acest eveniment de desenare a doamnei Viorica care deja este planificată să intre în turu doi şi să bată la cur pe româneşte pe toţi candidaţii devenind astfel prima preşedintă femenină din istoria politicii noastre naţionale avînd deci printre altele şi puterea de a o face pe însuşi doamna Firea cea sclifosită să bată în retragere şi să se aştearnă la picioarele ei pe linie de partid. Dar eu te întreb acuma despre un zvon care s-o ivit pe neaşteptate şi care spune din auzite că în deaspora voastră s-o adunat deja peste zece milioane de locuitori cu cetăţenie românească la care doamna Viorica le-o şi dat voie să voteze fără încetare trei zile şi trei nopţi la rînd fiindcă altfel nu s-ar putea alege noul nostru preşedinte de gen femenin şi eu vin cu o întrebare către tine ce părere aveţi voi din deaspora asta despre acest domn Bîrnă şi nu mai ştiu cum fiindcă se aude că dînsu vrea să asmuţească aceşti oameni harnici din deaspora voastră chiar împotriva doamnei Viorica întorcîndu-i asfel într-un mod neruşinat chiar împotriva ţării şi a patriotismului şi făcîndu-i să voteze în contra programului de guvernare deci răspunzînd cu veolenţă la eleganţa şi bunu simţ care o caracterizează pe această doamnă femenină ajunsă prin propriile forţe în fruntea guvernului şi care o declarat că nu este mai prejos să fie preşedintă a ţării deci ruşine Bîrnă şi ruşine Claps Verner dacă v-aţi gîndit să folosiţi această forţă omenească din deaspora ca să o răsturnaţi pe această doamnă Viorica din intenţia de vot a românilor de pretutindeni şi ruşine de asemenea acestei naţii dacă se ia după voi atît în turu unu cît şi în turu doi! Şi eu atîta îţi spun şi te previn încă de pe acuma că dacă se porneşte un război adevărat între deaspora voastră şi poporu nostru apăi să ştii că luptele de la Mărăşeşti şi Oituz o fost o mică joacă de copii pe lîngă ce-o să păţească această deasporă dedată la huzur şi despreţ faţă de locurile natale şi care noi încă o primim cu braţele deschise în fiecare an în concediu deşi ne calcă găinile şi raţele pe uliţă cu maşinile lor străine şi ne rîde în nas cu orice prilej ca să nu mai zic că dispreţuieşte deja muncile cîmpului şi chiar îşi bate joc de locurile natale vorbind în limbi italieneşti sau englezeşti uitînd de unde o plecat şi făcînd de ruşine obiceiurile strămoşeşti. Iar în ceea ce priveşte turu doi să ştii că noi nu ne-om lăsa intimidaţi de aceste ifose contra naturii omeneşti şi o vom vota cu mic cu mare pe doamna Viorica indiferent ce-o să vă spună acest domn Bîrnă şi nu ştiu mai cum drept pentru care închei înciudată prezenta scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu îmbărbătare.

Fiţi sociabili!