Cumătră dragă,

Cînd să mă pornesc la drum în urma oilor urcate la munte cum îţi spuneam mînată de hormonii interiori care o căpiat în mine încă de la hora Bucovinei şi cînd tocma îmi puneam în straiţă hainele de lucru şi hainele de sărbătoare tradiţionale ca să mă îmbrac cu ele cînd o fi cazu la o adică tocma am auzit la televizoru aprins din odaia cea mare cum că s-o petrecut ceva dezastruos în ograda constituţională de la capitala ţării respectiv nişte funcţionari constituţionali aflaţi la fumat s-o sfătuit între dînşii ca să mi-o omoare între ghilimele la apus de soare pe doamna Codruţa de la antecorupţia naţională ţării noastre şi intrînd înăuntru pe urmă o scris în grabă ca hoţii o scrisoare constituţională pe care o şi afişat-o la televizor şi prin care-i porunceşte pe un ton destul de răstit la preşedintele nostru teuton Claps ca să o revoace cu tot dinadinsu adica să o omoare între ghilimele pe această doamnă Codruţa care s-o ocupat cu vitejie timp de mulţi ani la rînd de condamnarea penală pentru tot felu de fapte a sute şi sute de oameni corupţi de la diferite niveluri a societăţii şi a politicii noastre fiind remarcată ca atare prin toate ziarele şi ambasadele din ţară şi din străinătate şi fiind considerată ca o stea strălucitoare de dreptate şi de adevăr şi ca un exemplu grăitor pentru toate generaţiile prezente şi viitoare. Şi cum ascultam eu cu mare atenţie această relatare de la faţa locului combinată cu portretu îngîndurat a domnului teuton Claps de la conducerea statului de drepţi stînd pierdut în gînduri şi cu ochii la tavanu prezidenţial de la Cotroceni unde este pictate toate stelele de pe cer plutind printre îngerii democraţiei deodată mi-o venit o idee de salvare de la moarte între ghilimele a doamnei Codruţa cu toate că niciodată dînsa nu mi-o fost prea simpatică şi chiar pot afirma că mi-o produs o doză de gelozie şi de duşmănie neînţeleasă datorită poziţiei pe care dînsa o ocupa la conducerea binomului instituţional de la vîrfu puterii deci cu toată această gelozie şi duşmănie naturală din mine s-o produs în forul meu interior un val de rezistenţă sentimentală şi profesională care m-o dus cu gîndu atît la constituţia ţării cît şi la o serie de acte normative şi mi-am dat seama că de fapt toată această pornire a procurorilor din ograda constituţională o survenit de fapt dintr-un vid legislativ existent încă de pe vremea tovarăşului preşedinte Iliescu care prin mijloace neadecvate şi în dezacord cu climatu geopolitic din vremea aceea orientat spre ruşii sovietici cu care era tovarăş în ascuns o reuşit pe nesimţite să creeze acea atmosferă de democraţie prost înţeleasă accentuată mai apoi prin mineriade şi lovituri de stat la nivel de partide politice ţărăniste şi liberale şi uite-aşa nimeni nu şi-o dat seama că dînsu de fapt se străduia să facă nevăzut acel vid legislativ şi să abată atenţia de la el prin fel de fel de programe de ajutorare şi de privatizare cu tot dinadinsu ceea ce o reuşit pînă la urmă iar noi nu ne-am dat seama ce se întîmplă în decursu anilor şi în vîltoarea evenimentelor şi iată că astăzi o reapărut ca din senin şi exact cînd ne aşteptam mai puţin acest vid legislativ în toată splendoarea lui între ghilimele care o permis la rîndu lui această acţiune anticonstituţională a procurorilor din ograda constituţională şi o dat naştere la această confuzie din care nu mai poate ieşi preşedintele nostru teuton Claps cu toată mişcarea rezistentă din stradă care ţipă şi se strofoacă ca peştele pe uscat care şi eu văzînd acest şoc constituţional am rămas pentru moment paralizată de uimire şi mai-mai mi-o venit să deschid cutia lu Pandora de sub pat că poate într-însa se află nişte răspunsuri la aceste întrebări ce s-o iscat din senin în spaţiul nostru public şi privat şi în acest context în care nimeni pe lumea asta nu se aştepta ca o mînă de procurori număraţi pe degete să zdrobească antecorupţia construită cu atîtea eforturi şi sacrificii de generaţii întregi şi asta chiar la momentu aniversar a centenarului de o sută de ani şi chiar în momentu în care mă pornisem şi eu la drum în urma oilor urcate la munte mînată de hormonii mei interiori. Deci cu alte cuvinte eu l-aş sfătui pe preşedintele nostru teuton Claps să nu ţină seama de această scrisoare anteconstituţională şi să n-o omoare între ghilimele pe doamna Codruţa care-i şi prea tînără şi prea înfumurată în ceea ce-o făcut dar şi în ceea ce vroia să mai facă la cîrma antecorupţiei noastre naţionale. Drept pentru care pun punct la această scrisoare şi pînă săptămîna viitoare te îmbrăţişez cu derutare.

Fiţi sociabili!